Justiţia germană îl autorizează pe Puigdemont să se instaleze la Berlin

Vocea.biz / 09.04.2018
Justiţia germană îl autorizează pe Puigdemont să se instaleze la Berlin

Separatistul catalan Carles Puigdemont, eliberat vineri – sub control judiciar – de către justiţia germană, a fost autorizat luni să se instaleze la Berlin pe timpul examinării cererii de extrădare către Spania, relatează AFP conform News.ro.

Tribunalul din Schleswig-Holstein, competent în cazul lui Puigdemont, a validat cererea fostului preşedinte regional al Cataloniei de a se prezenta într-un comisariat din capitala germană, unde doreşte să-şi aibă reşedinţa, mai degrabă decât la Neumünster, un oraş din vestul Germaniei în care a fost reţinut zece zile, a declarat o purtătoare de cuvânt a jurisdicţiei pentru agenţia de presă DPA.

Catalanul a dat asigurări sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Berlin, că vrea să-şi aibă reşedinţa în capitala germană, iar apoi, după clarificarea situaţiei sale juridice, să se întoarcă în Belgia.

El a fost eliberat vineri, după ce a plătit o cauţiune în valoare de 75.000 de euro.

Supus unui control judiciar, el aşteaptă să-şi afle soarta de la justiţia germană, însărcinată să examineze o cerere de predare a Spaniei.

Eliberarea sa a fost dispusă joi, spre surprinderea generală, de către tribunalul din Schleswig-Holstein, care a aplicat astfel autorităţilor spaniole o palmă usturătoare din punct de vedere juridico-politic.

Justiţia germană a respins acuzaţia de ”rebeliune” formulată de Spania împotriva lui Puigdemont, o acuzaţie-cheie în mandatul european de arestare care a condus, pe 25 martie, la reţinerea sa în nordul Germaniei. El se întocea dintr-o deplasare în Finlanda către Belgia, unde s-a instalat cu scopul de a se sustrage justiţiei spaniole.

Tribunalul german continuă, în schimb, să examineze acuzaţia – politic mai puţin sensibilă, iar penal pedepsită mai uşor – de deturnare de fonduri publice în legătură cu organizarea referendumului de independenţă care, potrivit Madridului, a costat 1,6 milioane de euro. El a cerut Spaniei mai multe elemente pentru a-şi stabili poziţia.

În cazul în care liderul separatist vs fi predat Spaniei doar în legătură cu o deturnare de fonduri – partea principală a acuzaţiei formaulate de Madrid va cădea în virtutea legislaţiei europene.

El nu va mai putea să fie judecat – în Spania – de rebeliune.

Avocaţii lui Puigdement speră de asemenea să poată să doboare şi ultima acuzaţie, de detunare de fonduri.

Citește și...