Macron îi cere lui Putin să facă presiuni asupra lui al-Assad

Vocea.biz / 06.04.2018
Macron îi cere lui Putin să facă presiuni asupra lui al-Assad

Emmanuel Macron l-a îndemnat vineri, din nou, pe omologul său rus Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, să exercite presiuni asupra regimului sirian pentru ca să pună capăt ”escaladei militare” în Siria, a anunţat Palatul Elysée, scrie Le Figaro.

Şeful statului francez ”a subliniat necesitatea încetării escaladării militare constatate în ultimele luni, pentru a se permite protecţia populaţiilor civile, o reluare credibilă a negocierilor cu privire la o tranziţie politică cuprinzătoare şi prevenirea oricărei reapariţii a Daech (acronimul arab al Statului Islamic) în regiune”, anunţă preşedinţia franceză într-un comunicat.

”El a îndemnat Rusia să-şi exercite din plin influenţa asupra regimului sirian în acest sens”, se arată în comunicat.

Macron şi-a exprimat totodată ”dorinţa ca un dialog regulat şi exigent între Franţa şi Rusia să permită, în cadrul următoarelor reuniuni bilaterale prevăzute, să se avanseze în mod decisiv către o soluţie concretă cu privire la Siria”, titrează News.ro.

Rusia, o aliată de neclintit a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, este angajată militar în Siria.

Putin s-a angajat miercuri, într-un summit la Ankara, împreună cu omologii săi turc Recep tayyip Erdogan şi iranian Hassan Rohani să-şi accelereze eforturile în vederea stabilizării Siriei.

Într-un comunicat publicat la finalul acestui summit în trei, consacrat situaţiei din Siria, ei şi-au afişat hotărârea de a-şi accentua eforturile în vederea aducerii ”calmului pe teren” şi asigurării securităţii civililor în ”zonele de dezescaladare”.

Citește și...