Diplomaţii americani expulzaţi de Moscova ca represalii în urma expulzării a 60 de diplomaţi ruşi de către Washington în cazul Skripal au părăsit ambasada de la Moscova către Statele Unite, relatează AFP.
Câteva zeci de diplomaţi americani şi famiile lor au părăsit ambasada la bordul a treu autocare şi unui minibuz joi dimineaţa, imediat după ora locală 6.30 (şi ora României), în ultima zi care a fost stabilită de Moscova să părăsească ţara, titrează News.ro.
Ambasada Statelor Unite a fost anterior teatrul unui du-te-vino neîncetat de vehicule, care transportau bagaje sau animale domestice ale diplomaţilor expulzaţi.
Otrăvirea pe 4 martie, pe teritoriul britanic, a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia a determinat, de la 14 martie, un val de expulzări încrucişate între Rusia şi Occident, privind în total aproximativ 300 de diplomaţi.
La sfârşitul lui martie, Rusia a replicat expulzării a 150 de diplomaţi ruşi de către Londra, Washington şi aliaţii lor, anunţând expulzarea a 60 de diplomaţi americani şi închiderea Consulatului Statelor Unite de la Sankt Petersburg.
Moscova a dat termen de o săptămână unui număr de 58 de diplomaţi de la Ambasada Statelor Unite la Moscova şi a doi angajaţi ai Consulatului american de la Ekaterinburg (Ural) să părăsească Rusia.
Londra impută Moscovei otrăvirea la Salisbury, în sud-vestul Angliei, a lui Skripal şi a fiicei sale, în pofida dezminţirilor Moscovei, care-şi clamează nevinovăţia.