Ankara a “repatriat” din străinătate, după puciul eşuat, 80 de persoane acuzate că fac parte din mişcarea lui Gülen

Vocea.biz / 05.04.2018
Ankara a “repatriat” din străinătate, după puciul eşuat, 80 de persoane acuzate că fac parte din mişcarea lui Gülen

Serviciile secrete turce au ”repatriat”, de un an şi jumătate, din străinătate, 80 de persoane acuzate că fac parte din mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, căruia Ankara îi impută tentativa de puci din iulie 2016, a anunţat joi Guvernul turc, relatează AFP conform News.ro.

După puciu eşuat, serviciile secrete turce (MIT) ”au împachetat 80 (de susţinători ai lui Gulen) în 18 ţări şi i-au adus în Turcia”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului, Bekir Bozdag, într-un interviu acordat postului Habertürk TV.

Aceste declaraţii au loc la o săptămână după ce MIT a adus în Turcia cinci profesori şi un medic turci care trăiau în Kosovo, în cadrul unei operaţiuni secrete care a provocat o criză politică la Priştina, unde presa denunţă o ”răpire”.

Premierul kosovar Ramush Haradinaj a dispus să fie deschisă o anchetă şi i-a demis din funcţii pe ministrul de Interne şi pe şeful Informaţiilor, afirmând că nu l-au informat cu privire la această operaţiune ”inacceptabilă”.

Aceasta este prima oară când Guvernul turc prezintă un număr de presupuşi susţinători ai predicatorului Gülen aduşi în Turcia împotriva voinţei lor de către serviciile de informaţii, în pofida faptului că unele cazuri punctuale au fost făcute publice.

În noiembrie, un om de afaceri turc a fost arestat în Sudan, într-o operaţiune comună cu Khartoumul, după care a fost adus în Turcia.

După tentativa de lovitură de stat, Ankara vânează fără milă presupuşi susţinători ai predicatorului Gülen – un fost aliat al lui Recep Tayyip Erdogan şi rezident de 20 de ani în Statele Unite -, de unde dezminte orice implicare în puciul eşuat.

Peste 55.000 de persoane, inclusiv opozanţi prokurzi şi jurnalişti critici, au fost arestaţi din iulie 2016 în cadrul unor epurări fără precedent, în cadrul stării de urgenţă instaurate în iulie 2016 şi prelungită fără întrerupere de atunci.

Bozdag a dat totodată, joi, semnalul unei noi prelungiri a stării de urgenţă, afirmând că aceasta ”ar putea să fie prelungită dacă Parlamentul (controlat de AKP, partidul lui Erdogan, la putere) acceptă”.

Citește și...