Autoritățile suedeze avertizează: Exerciţii ale artileriei ruse în Marea Baltică

Vocea.biz / 04.04.2018
Autoritățile suedeze avertizează: Exerciţii ale artileriei ruse în Marea Baltică

Autorităţile suedeze au emis avertismente cu privire la traficul maritim civil la Marea baltică, înaintea unor exerciţii militare ale Marinei ruse şi unor teste ale unor rachete prevăzute săptămâna aceasta, relatează The Associated Press.

O reprezentantă a Administraţiei Maritime suedeze, Marie Hallerfelt, a declarat marţi că exerciţii ale artileriei ruse în trei zone situate în sudul şi sud-estul Mării Baltice reprezintă un pericol la adresa navigaţiei începând de miercuri şi până vineri, titrează News.ro.

Exerciţiile – care includ tiruri de rachete de pe nave ruse – se desfăşoară într-o zonă situată între Suedia, Polonia şi Letonia, foarte aproape de oraşul suedez Karlskrona (sud), în care se află o bază navală-cheie.

Ministerul leton al Apărării l-a convocat săptămâna trecută pe ataştul militar rus, căruia i-a transmis îngrijorările sale cu privire la exerciţii.

Riga a denunţat aceste exerciţii drept o demosntraţie de forţă provocatoare şi inutilă.

Citește și...