Cel puţin 100 de morţi şi răniţi în bombardamentul la şcoala coranică din nord-estul Afganistanului

Vocea.biz / 03.04.2018
Cel puţin 100 de morţi şi răniţi în bombardamentul la şcoala coranică din nord-estul Afganistanului

Cel puţin 100 de persoane – inclusiv numeroşi copii – au fost ucise şi rănite luni în bombardamentul aviaţiei afgane la o şcoală coranică, în nord-estul Afganistanului, potrivit bilanţurilor spitalicesc şi al securităţii disponibile, relatează AFP, transmite News.ro.

La o zi după acest raid al forţelor aeriene afgane, două surse în domeniul securităţii au declarat sub protecţia anonimatului că este vorba despre un bilanţ de ”59 de morţi, între care majoritatea copii, unii în vârstă de opt ani, şi a 17 talibani”, dar şi de ”57 de răniţi”.

Raidul a avut loc luni la prânz în timpul unei ceremonii de înmânare de diplome, cu ocazia sfârşitului de an, într-o şcoală coranică în acest district aflat în mare parte sub controlul talibanilor.

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii Wahid Majroh a confirmat marţi că ”57 de civili, inclusiv copii şi bătrâni, au fost conduşi la un spital regional în Kunduz dar şi cinci morţi”.

O sursă în domeniul securităţii a subliniat că talibanii ”nu-şi aduc în general victimele la spitalul public”, iar cel de la Kunduz se află la câteva zeci de kilometri de locul bombardat, în disctirctul Dashte Archi.

Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (MANUA) a anunţat că a trimis la faţa locului o echipă din cadrul Diviziei Drepturilor Omului cu scopul de a ”stabili faptele”, precizând că ”urmăreşte îndeaproape” informaţii cu privire la bombardament.

Un martor care s-a dus la faţa locului imediat după atac, Abdul Khalil, a declarat pentru AFP că a ”numărat 35 de cadavre, majoritatea decapitate”.

”Numai din tribul meu, 15 persoane au fost ucise, inclusiv nepotul meu în vârstă de 15 ani”, a adăugat el, evocând un ”măcel – totul era acoperit de sânge, iar pământul de părţi de corp, capete, membre”.

Un purtător de cuvânt al celei de-a 20-a Divizii a armatei de la Kunduz, Ghulam Hazrat Karimi, a declarat luni pentru AFP că 20 de talibani au fost ucişi, fără să menţioneze victime civile.

Armata şi serviciile de securitate acuză insurgenţii că au planificat o reuniune a comandanţilor lor în această şcoală religioasă şi că au dispus ”numeroşi paznici pe motocicletă în jur”.

”Ei au tras imediat cu armament uşor împotriva unor elicoptere ale armatei după raid”, a declarat una dintre aceste surse.

Citește și...