Oficial ONU: Phenianul a făcut ”progrese foarte rapide”. Coreea de Nord devine ”o ameninţare globală”

Vocea.biz / 29.09.2017
Oficial ONU: Phenianul a făcut ”progrese foarte rapide”. Coreea de Nord devine ”o ameninţare globală”

Recentul test nuclear al Coreei de Nord scoate în evidenţă progresul rapid înregistrat de regimul de la Phenian în dezvoltarea armelor nucleare, devenind o ameninţare globală, a afirmat, vineri, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) din cadrul ONU, citat de Reuters și preluat de Mediafax.

Tensiunile din Peninsula Coreea s-au intensificat după testul nuclear efectuat de Phenian la 3 septembrie, aspect ce a atras noi sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord.

”Randamentul (n.red.: testului) este mult mai mare faţă de testul precedent, ceea ce înseamnă că Phenianul a făcut progrese foarte rapide. În combinaţie cu alte elemente, este o nouă ameninţare, Coreea de Nord devenind o ameninţare globală”, a declarat directorul AIEA, Yukiya Amano, după o întrevedere cu ministrul sud-coreean de Externe, Kang Kyung-wha.

Amano a precizat că AIEA, agenţie ce aparţine ONU, nu are capacitatea să determine dacă Phenianul a testat o bombă cu hidrogen, aşa cum pretind nord-coreenii.

”Cel mai important în momentul de faţă este unitatea comunităţii internaţionale”, a adăugat Amano.

Recent, Coreea de Nord a mai testat şi câteva rachete balistice intercontinentale, despre care se presupune că ar avea capacitatea să atingă teritoriul Statelor Unite.

Joi, oficialii de la Seul au afirmat că se aşteaptă ca Phenianul să se angajeze în noi acţiuni provocatoare în luna octombrie, lună în care serbează ziua fondării partidului comunist din Coreea de Nord.

Sursa foto: Captură video Youtube

 

Citește și...