Liderii europeni dezbat viitorul UE la summitul din Estonia

Vocea.biz / 29.09.2017
Liderii europeni dezbat viitorul UE la summitul din Estonia

Estonia găzduieşte, vineri, la Tallin, un summit “digital”, care însă ar putea fi eclipsat de dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene. Apelul a fost deja lansat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, transmite AFP, conform News.ro.

Discuţia ar urma să vizeze, vineri după-amiaza, o propunere a lui Macron cu privire la o mai bună taxare în Europa a giganţilor informatici ca Apple sau Google, acuzaţi de practici de ”oprimizare fiscală”.

”Această temă va fi cea mai controversată” la summit, în pofida faptului că nu a fost înscrisă în programul oficial, a avertizat o sursă europeană.

Dincolo de problema domeniului digital, dezbaterea despre viitorul Europei urmează să ocupe ziua de vineri, în contextul în care Europa caută o nouă cale după traumatismul votului britanic în favoarea Brexitului.

Subiectul a fost discutat la o cină informală, joi seara, de către liderii europeni, care au vorbit despre discursul lui Emmanuel Macron de marţi, la Sorbona, în favoarea unei Europe ”cu mai multe viteze” în jurul unui cuplu franco-german consolidat.

”Eu văd (…) în discursul preşedintelui o bună bază în vederea unei continuări a unei munci intensive între Germania şi Franţa”, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, apreciind că există ”un larg consens” între cele două ţări pe tema reformelor de întreprins în UE.

”MENŢINEREA UNITĂŢII”

”Este necesar, desigur, să mai vorbim despre detalii, însă sunt ferm convinsă că Europa nu poate să rămână aici” şi ”că ea trebuie să se dezvolte în viitor”, a subliniat ea.

Cei doi lideri au discutat în privat, timp de o jumătate de oră, joi seara, în engleză, fără să intre în detalii ale propunerilor franceze, potrivit Palatului Elysée, şi anume cele cu privire la zona euro, cele mai sensibile pentru Berlin.

Francezului i-ar plăcea să se înfiinţeze un guvern economic al zonei euro, cu un ministru şi un buget proprii, controlat de un parlament al zonei euro.

Însă, în urma unei victorii slabe în alegerile legislative de duminică, Merkel nu are altă opţiune decât să ajungă la un acord de guvernare cu liberalii din cadrul FDP, care se opun ideilor Parisului în acest subiect.

”Văd pozitiv iniţiativele în direcţia unei Europe a Apărării şi unei Europe în care gestionăm împreună întreg ansamblul problemei politicii migraţiei”, a preferat să insiste cancelarul german.

La finalul cinei, europenii şi-au reafirmat ”voinţa puternică de a împărtăşi şi menţine unitatea” UE, declarându-se ”deschişi” ”ideilor noi” cu privire la Europa, a declarat o sursă europeană.

Premierul britanic Theresa May a participat şi ea la cină, în contextul în care Regatul Unit – aflat pe celea divorţului cu Uniunea – nu a fost invitată la întâlniri informale anterioare pe tema viitorului UE.

Potrivit unei surse europene, o întâlnire între May şi Merkel era prevăzută vineri dimineaţa.

OPTIMIZARE FISCALĂ

Între subiectele aflate în programul summitului vineri se află securitatea cibernetică şi libera circulaţie a datelor, pe care Estonia, o mică ţară baltică aflată în avangarda domeniului digital p consideră o prioritate a UE.

Propunerea franceză vizând o mai bună impozitare a marilor grupuri în domeniul numeric urmează să permită să se lupte împotriva optimizării fiscale a acestor societăţi, care transferă profiturile realizate în întreaga Europă într-un singur stat membru – ca Irlanda sau Luxemburgul – în care beneficiază de un nivel de impozitare foarte avanatajos.

Franţa vrea să se aplice o taxă pe cifra de afaceri generată în fiecare ţară europeană şi nu asupra profitului.

Ideea a fost susţinută de aproximativ zece ţări, între care Germania, Italia şi Spania, însă Irlanda se opune aprig.

Europenii au ambiţia să se înţeleagă asupra unei abordări comune în decembrie, după care Comisia Europeană (CE) să fie însărcinată să pregătească o propunere legislativă în 2018.

(News.ro)

Citește și...