Britanicii, îndemnaţi “să nu mai viseze cu ochii deschişi” în negocierea Brexitului

Vocea.biz / 28.09.2017
Britanicii, îndemnaţi “să nu mai viseze cu ochii deschişi” în negocierea Brexitului

Bert Koenders, ministrul de Externe al Olandei, a spus, joi, că e timpul ca în negocierile privind Brexit “să se negocieze concret şi să nu se mai viseze cu ochii deschişi”, transmite The Associated Press, conform News.ro.

”Eu nu cred că nu sunt singurul care îşi face griji din cauza lipsei de realism pe care o vedem la partea britanică”, a spus şeful diplomaţiei olandeze.

Koenders a făcut această declaraţie la puţin timp după ce negociatorul-şef al UE Michel Barnier a spus că este nevoie de săptămâni sau luni în negocierile dintre britanici şi europeni pentru ca să se înregistreze progrese suficiente în prima fază a acestui proces, în pofida faptului că a salutat o ”nouă dinamică” pozitivă în a patra rundă de negocieri.

Bert Koenders a îndemnat ca negocierile să treacă la viteza superioară.

”Ceasul ticăie. Big Ben-ul poate că este în continuare în renovare, dar în Europa timpul continuă să ticăie”, a insistat şeful diplomaţiei olandeze în faţa presei, la Haga.

(News.ro)

Citește și...