Rusia, acuzată că încalcă drepturile omului în Crimeea

Silvia Spanciu / 25.09.2017
Rusia, acuzată că încalcă drepturile omului în Crimeea

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului acuză Rusia de grave încălcări ale drepturilor omului în Crimeea. Raportul ONU vorbește despre arestări arbitrare, dispariții dar și tortură și execuții sumare.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului detailează într-un raport prezentat public că situația în Crimeea s-a deteriorat odată cu ocuparea peninsulei de către Rusia. Potrivit ONU, Rusia a comis grave încălcări ale drepturilor omului iar documentul vorbește despre arestări și rețineri arbitrare, dispariții dar și tortură și execuții sumare.

Raportul prezentat de Înaltul Comisariat reiterează faptul că cetățenii din Crimeea au fost afectați în momentul în care legile ucrainene au fost abolite iar Rusia și-a impus propria cetățenie. Documentul face și o serie de recomandări guvernului din Moscova în ceea ce privește respectarea obligațiilor ce îi revin mai ales în anchetarea acuzațiilor de tortură, răpire sau omucideri.

Documentul mai arată și că impunerea cetățeniei ruse a afectat în mod negativ mai ales persoanele care înainte au refuzat cetățenia rusă, funcționarii publici, care au fost obligați să renunțe la cetățenia ucraineană dar și locuitorii din Crimeea care nu întruneau condițiile pentru acordarea cetățeniei și care au devenit practic străini în propria lor țară.

“Persoanele care nu dețin permis de ședere și nu au cetățenie rusă nu se bucură de egalitate în fața legii,” spune ONU. ”Ei nu pot deține terenuri, nu au drept de vot și nici dreptul de a fi ales, nu pot susține manifestații public și nu pot fi angajați ai sectorului public, nu pot se pot înregistra ca și comunități religioase și nici nu au dreptul la automobile private.”

Sute de prizonieri și persoane reținute au fost transferate în Federația Rusă, desi legea internațională interzice acest lucru. Printre cei reținuți se numără și realizatorul de filme Oleh Sienstov, arestat în mai 2014, transferat în Rusia înainte de a avea un proces echitabil. Sienstov a fost condamnat și transferat într-o închisoare de maximă siguranță din Siberia.

Unele persoane arestate au fost supuse unor tratamente inumane iar cel puțin trei persoane au murit din cauză că nu au primit tratament medical, mai arată raportul.

Sursa foto: Wikimedia.Commons

Citește și...