Trump ameninţă că Kim Jong-un va fi “testat ca niciodată până acum”

Vocea.biz / 22.09.2017
Trump ameninţă că Kim Jong-un va fi “testat ca niciodată până acum”

Preşedintele american Donald Trump a lansat vineri un nou atac împotriva liderului nord-coreean Kim Jong-un, subliniind că acesta va fi “testat ca niciodată până acum”, relatează Reuters.

“Kim Jong-un, din Coreea de Nord, care este, în mod clar, un nebun căruia nu îi pasă că îşi înfometează sau ucide poporul, va fi testat ca niciodată până acum”, a scris Trump pe Twitter.

Coreea de Nord a ameninţat vineri că ar putea testa o bombă cu hidrogen în oceanul Pacific. Anterior, liderul nord-coreean Kim Jong-un a afirmat, la televiziunea de stat, că declaraţiile lui Donald Trump, pe care îl numeşte nebun, l-au convins că a ales calea cea bună, pe care trebuie să o urmeze până la capăt, şi îl ameninţă pe preşedintele SUA cu cele mai dure reacţii, pentru a-l face să plătească scump.

Preşedintele american Donald Trump a atacat dur marţi, la ONU, Coreea de Nord, ”un regim vicios”, ameninţând că va ”distruge în întregime” această ţară în cazul unui atac al Phenianului.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un s-a înhămat într-”o misiune sinucigaşă”, a lansat preşedintele american în primul său discurs în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, catalogându-l din nou pe Kim drept ”omul-rachetă” (”Rocket-Man”).

În plus, Trump a semnat joi un ordin prin care a înăsprit sancţiunile vizând Coreea de Nord, pentru programul nuclear.

(News.ro)

Citește și...