Kremlinul solicită Washingtonului să dialogheze cu Phenianul în locul condamnării și amenințărilor ce au ca scop exercitarea presiunii, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în urma unor discuții cu secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, potrivit Tass, citat de Mediafax.
”Dacă ne rezumăm la condamnări şi ameninţări, cel mai probabil vom antagoniza statele ce sunt dispuse să influenţeze. De aceea preferăm să lucrăm cu toate părţile preocupate, să le incităm la dialog”, a afirmat Lavrov.
”Preşedintele Trump a vorbit despre dezvoltări în state şi a folosit termenul „regimuri dure”, a vorbit despre ceea ce pot face Statele Unite Coreei de Nord”, a spus ministrul rus comentând discursul liderului de la Casa Albă de la Adunarea Generală a ONU.
”În principiu avem o poziţie: nu suntem dispuşi să demonizăm pe nimeni, încercăm mereu să înţelegem care este esenţa problemei. Cineva este preocupat în privinţa securităţii sale, asupra nevoii de a îmbunătăţi relaţii cu vecinii, altcineva are un conflict intern”, a adăugat Lavrov.
Sursa foto: Captură video YouTube