Statul Islamic revendică atentatul din metroul de la Londra

Vocea.biz / 16.09.2017
Statul Islamic revendică atentatul din metroul de la Londra

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat vineri seara atentatul cu bombă la metrou, în staţia Parsons Green din sud-vestul Londrei, soldat cu 29 de răniţi, prin intermediul organului său de propagandă Amaq, relatează Le Monde şi The Associated Press.

Atentatul a fost comis de către o ”unitate afiliată”, potrivit unui comunicat postat de Amaq pe reţele de socializare.

O bombă artizanală, plasată într-un metrou aglomerat la o oră de vârf, a rănit vineri dimineaţa 29 de persoane.

Statul islamic a revendicat mai multe atentate comise în ultimele luni în Marea Britanie şi în Europa.

Atentantul a declanşat o amplă operaţiune de căutare a autorului sau autoritlor, a anunţat la LBC Radio primarul capitalei britanice, Sadiq Khan.

Poliţia a precizat într-un comunicat că unitatea sa antitero efectua ”investigaţii rapide în vederea identificării celor vinovaţi”, adăugând însă că nu s-a făcut vreo arestare.

Poliţia britanică a anunţat că acesta este al patrulea atentat terorist comis în capitala britanică anul acesta.

Niciuna dintre cele 29 de victime nu a fost rănită grav în acest al cincilea atentat care a avut loc în Marea Britanie în ultimele şase luni.

Nivelul ameninţării teroriste a fost ridiciat pe teritoriul britanic de la ”grav” la ”critic”, a anunţat vineri seara premierul Theresa May.

Şefa Guvernului britanic a anunţat totodată mobilizarea militarilor în locuri-cheie.

(News.ro)

Citește și...