O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, în SUA, în urma unui atac într-un liceu

Vocea.biz / 14.09.2017
O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, în SUA,  în urma unui atac într-un liceu

O persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, în SUA, în urma unui atac armat ce a avut loc într-un liceu din apropierea oașului Spokane, Washington. Individul care a deschis focul în liceu a fost reținut de polițiști, informează Reuters și CNN, citați de Mediafax.

Brian Schaeffer, şeful Poliţiei locale, a anunţat că evenimentul a avut loc miercuri la liceul Freeman. Victima era un elev al liceului. Schaeffer a mai precizat că cele trei persoane rănite se află în stare stabilă, fiind sub supravegherea medicilor.

Potrivit presei din Statele Unite, liceul în care a avut loc atacul ar avea 327 de elevi. Martorii au relatat că au auzit cel puţin patru focuri de armă.

”Autorităţile din districtul Spokane continuă investigaţiile pentru a răspunde întrebărilor acestei tragedii de neconceput. Patrula de Stat din Washington şi toate agenţiile statului vor face tot ce pot pentru a oferi sprijin în săptămânile următoare”, a afirmat Jay Inslee, guvernatorul statului Washington.

În medie, în unităţile de învăţământ din Statele Unite au loc aproximativ 50 de astfel de atacuri în fiecare an. Cel mai sângeros atac de acest gen a avut loc în 2012 la o şcoală din Newtown, Connecticut, când 26 de oameni şi-au pierdut viaţa după ce un individ a deschis focul asupra elevilor şi asupra personalului şcolii.

Sursa foto: Captură video YouTube

 

Citește și...