Lideri astrieci se opun extinderii zonelor euro şi Schengen propusă de Juncker

Vocea.biz / 14.09.2017
Lideri astrieci se opun extinderii zonelor euro şi Schengen propusă de Juncker

Cancelarul social-democrat austriac Christian Kern şi ministrul său conservator de Externe Sebastian Kurz au respins joi viziunea preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker cu privire la extinderea către est a zonelor euro şi Schengen, relatează Reuters.

În discursul său anual programatic despre ”starea Uniunii” Europene, Juncker a schiţat miercuri o viziune a Uniunii post-Brexit, în care aproximativ 30 de state folosesc moneda unică europeană euro, iar un ministru UE al Finanţelor coordonează bugete-cheie în vederea ajutorării statelor care se confruntă cu dificultăţi.

Juncker a îndemnat de asemenea la primirea României şi Bulgarei în Schengen.

Oficiali francezi, germani şi est-europeni au primit pozitiv acest discurs.

”Pur şi simplu nu are sens ca zona euro să fie extinsă înainte să fie rezolvate aceste probleme, deoarece, altfel, aceste vor probleme vor fi şi mai mari”, a declarat Kern, evocând ca exemplu criza zonei euro în care Greciei s-a aflat pe marginea prăpastiei falimentului mai mulţi ani.

”Dacă doriţi, aceasta este o extindere a problemelor în fond şi la urma urmei şi nu plus în cooperarea europeană. Eu cred că această idee nu este reflectată”.

Kurz a dat la rândul său Grecia drept un exemplu prost de aderare a unor ţări care nu îndeplinesc condiţiile cu privire la fnanţele publice stabilite de UE.

”Zonele euro şi Schengen sunt deschise tuturor, dar numai cei care îndeplinesc criteriile (aderă). Trebuie să evităm situaţii ca cea din Grecia”, a subliniat Kurz.

(News.ro)

Citește și...