Cetățeni germani, reținuți în Turcia

Vocea.biz / 11.09.2017
Cetățeni germani, reținuți în Turcia

Un cuplu de cetățenie germană se presupune că a fost reținut în Turcia weekendul acesta, unul dintre indivizi aflându-se în custodia poliției, iar celuilalt fiindu-i interzis să părăsească țara, conform purtătorului de cuvânt al ministerului de externe din Gemania, informează Reuters, citat de Mediafax.

Martin Schaefer a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Germania nu are informaţii oficiale în privinţa arestării ce a avut loc duminică în Istanbul, dar a declarat că arestările făcute la întâmplare de către Ankara provoacă îngrijorare.

”Coşmarul cu care atât de mulţi cetăţeni germani ce nu doreau să facă nimic altceva decât să-şi petreacă vacanţa în Turcia continuă. Asta se poate întâmpla oricui se gândeşte să pătrundă în Turcia. Cineva care nu se consideră a fi în pericol se poate trezi brusc într-o închisoare din Turcia”, a declarata acesta.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a anunţat că doi cetăţeni germani au fost arestaţi în Turcia, ridicând la 12 numărul germanilor reţinuţi în Turcia.

Sursa foto: Captură video YouTube

 

Citește și...