Doi suspecţi de terorism, arestaţi în Germania. Aveau liste cu 5.000 de potențiale ținte

Vocea.biz / 09.09.2017
Doi suspecţi de terorism, arestaţi în Germania. Aveau liste cu 5.000 de potențiale ținte

Autorităţile germane au descoperit liste cu peste 5.000 de nume de ţinte posibile, inclusiv peste 100 de politicieni, în cursul unor raiduri vizând locuinţe şi locuri de muncă ale unui număr de doi suspecţi de terorism, arestaţi săptămâna trecută în landul Mecklenburg-Vorpommern, din estul ţării, relatează Reuters.

Nu este clar dacă suspecţii au urmărit persoanele de pe listă sau dacă au făcut planuri concrete de crimă. O mare parte dintre informaţiile de pe listă erau publice.

Politicienii vizaţi făceau parte din numeroase partide, inclusiv din cel al cancelarului Angela Merkel.

Pe 28 august, poliţia germane a efectuat percheziţii în locuinţele şi la birourile unui poliţist şi unei alte persoane, suspectaţi că intenţionau să captureze şi să ucidă politicieni, din cauza opiniilor acestora privind imigraţia, au anunţat autorităţile.

Parchetul a anunţat că suspecţii, care se temeau că politicile privind refugiaţii vor sărăci Germania şi vor arunca ţara în criză, îşi făceau provizii de mâncare şi muniţie şi plănuiau atacuri.

(News.ro)

Citește și...