Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut marți o conferință de presă în care a evitat să-l critice pe președintele Statelor Unite, precizând că Donald Trump nu este ”mireasa ” lui, relatează The Associated Press, citat de Mediafax.
În cadrul conferinţei de presă, Putin a respins o întrebare din partea unui jurnalist, care l-a îndrepat dacă este dezamăgit de Donald Trump.
”Trump nu este mireasa mea şi eu nu sunt mirele lui”, a spus preşedintele Rusiei.
Întrebat cum se va simţi dacă ar fi iniţiată o acţiune de impeachment împotriva lui Donald Trump, liderul de la Kremlin a precizat că ar fi ”absolut greşit” să discute despre afecerile interne ale Statelor Unite.
Vladimir Putin a adăugat că se aşteaptă să ajungă la un numitor comun cu Donald Trump, aspect ce ar fi în interesul ambelor state.
”Fac ce face şi el. Trump e ghidat de interesele naţionale ale SUA cum şi eu urmăresc interesele naţionale ale ţării mele. Mă aştept să reuşim să găsim o cale de compromis şi să rezolvăm problemele bilaterale şi globale”, a continuat preşedintele rus.
Sursa foto: Facebook.com/Vladimir Putin