Erdogan consideră drept ”scandaloasă” inculparea în SUA a unor agenți de securitate ai președintelui turc

Vocea.biz / 01.09.2017
Erdogan consideră drept ”scandaloasă” inculparea în SUA a unor agenți de securitate ai președintelui turc

Președintele turc, Recep Tayyp Erdogan a declarat vineri, că i se pare” scandaloasă”  decizia autorităților americane de inculpare a mai multor agenți de securitate ai președintelui, care au fost implicați în confruntări cu protestatari de la Washington, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.

Procuratura districtului Columbia a anunţat că 19 persoane, inclusiv 15 agenţi de securitate ai preşedintelui turc, au fost inculpaţi în legătură cu incidentele violente produse în luna mai la Washington, în cursul vizitei lui Recep Erdogan.

“Acesta este un scandal complet. Este un semn scandalos despre cum funcţionează justiţia în Statele Unite”, a spus Erdogan.

Liderul de la Ankara a mai precizat că SUA nu au reuşit să îi ofere protecţie în faţa membrilor organizaţiei PKK, în timpul vizitei sale la Washington, şi a adăugat că va discuta această problemă cu preşedintele american Donald Trump.

“Aceste evoluţii în Statele Unite nu sunt deloc bune. Statele Unite sunt încă o ţară în care gruparea FETO (n.a. – reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, considerat responsabil pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016) este protejată. Statele Unite au devenit literalmente o ţară în care organizaţia teroristă PKK este protejată. Am probleme să înţeleg ce încearcă să facă Statele Unite prin toate aceste acţiuni”, a spus Erdogan.

Agenţii de securitate ai preşedintelui Turciei au fost implicaţi în confruntări cu protestatari, în apropierea reşedinţei ambasadorului turc la Washington, în timpul vizitei lui Recep Tayyip Erdogan. 11 persoane au fost rănite într-un incident catalogat de şeful poliţiei din Washington drept un “atac brutal” asupra protestatarilor paşnici.

Ambasada turcă la Washington a acuzat că protestatarii ar fi avut legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie separatistă considerată drept teroristă în Turcia, SUA şi UE.

Sursa foto. Facebook.com/Recep Tayyip Erdogan

Citește și...