Protest la Cinemateca din Paris împotriva lui Roman Polanski

Vocea.biz / 31.10.2017
Protest la Cinemateca din Paris împotriva lui Roman Polanski

Mai multe reprezentante ale asociațiilor care protejează drepturile femeilor au protestat în fața Cinematecii din Paris împotriva lui Roman Polanski. Regizorul și-a prezentat ultima producție cinematografică, înaintea unei retrospective menită să aducă omagiu carierei sale.

Mai multe reprezentante ale asociațiilor care protejează drepturile femeilor au protestat în fața Cinematecii din Paris împotriva regizorului Roman Polanski.

“A aprecia un artist nu înseamnă să taci la crimele sale”, a spus o manifestantă în faţa Cinematecii de la Paris. Ca alte zeci de persoane, ea a răspuns apelului asociaţiilor feministe, protestând luni seară faţă de retrospectiva dedicată lui Roman Polanski, acuzat de mai multe femei de hărţuire sexuală. “Pentru noi, important este să anulăm retrospectiva”, a declarat purtătoarea de cuvânt a grupului Osez le Féminisme, Raphaëlle Rémy-Leleu, potrivit News.ro.

Regizorul franco-polonez în vârstă de 84 de ani a prezentat cel mai recent film al său, “D’après une histoire vraie”, înaintea retrospectivei. Ela  urcat pe scenă alături de soţia sa Emmanuelle Seigner, care deţine unui dintre cele două roluri importante din film. Polanski a fost aplaudat de public, unii l-au ovaţionat în picioare.

Pe jumătate dezbrăcate, două reprezentante Femen au pătruns în Cinematecă scandând: “fără onoare pentru violatori”. Cele două femei, care purtau pe corpuri inscripţia “Very Important Pedocriminal”, au fost evacuate din clădire.

“Vremea tăcerii s-a terminat, o să-i vânăm, frica şi ruşinea trebuie să schimbe tabăra”, a declarat Inna Shevchenko, una dintre cele două membre Femen, denunţând “o anumită aroganţă şi violenţă a Cinematecii” prin faptul că a menţinut acest omagiu. “Dacă a viola este o artă, daţi-i lui Polanski toate premiile César”, putea fi citit pe banderolele afişate în faţa instituţiei culturale, în timp ce manifestantele scandau: “Destul cu cei care vor să-i protejeze pe agresori”.

“Nu s-a pus nicio clipă problema renunţării la această retrospectivă sub presiunea nu ştiu cărei circumstanţe străină de Cinematecă şi de Roman Polanski”, a afirmat luni seară preşedintele, regizorul Costa-Gavras, în faţa jurnaliştilor, echipei filmului şi abonaţilor instituţiei culturale. “Suntem încrezători că filmele lui Roman Polanski sunt mai mult ca niciodată indispensabile înţelegerii noastre despre lume şi cinema. Nu suntem pregătiţi să ne lipsim de asta”, a adăugat Gavras.

“Retrospectiva Polanski a fost anunţată de mai mult timp”, a precizat vineri ministrul Culturii, Françoise Nyssen. “Este vorba despre o operă, nu este vorba despre un om, nu am să condamn o operă”, a afirmat ea.

“Există ceva foarte nesănătos în modul în care sunt tratate violenţele (asupra femeilor) în raport cu calităţile şi defectele agresorului şi nu în raport cu demnitatea şi accesul la dreptul victimei”, a declarat Raphaëlle Rémy-Leleu. O petiţie prin care se cerea anularea omagiului lui Polanski a adunat mai mult de 27.000 de semnături.

Roman Polanski a fost acuzat că a drogat şi apoi a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani în vila lui Jack Nicholson în anul 1977. Regizorul a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu acea minoră, după ce celelalte capete de acuzare au fost abandonate, şi a petrecut 42 de zile în închisoare, după o înţelegere cu Procuratura, înainte de a fi eliberat pe cauţiune.

În 2010, actriţa britanică Charlotte Lewis l-a acuzat, la rândul ei, pe Roman Polanski că a violat-o în Paris, în 1983, când ea avea vârsta de 16 ani. Actriţa a fost reprezetată, de asemenea, de Gloria Allred.

A treia femeie care l-a acuzat pe cineast de viol este Robin. Ea poate depune mărturie împotriva cineastului în procesul de viol intentat de Samantha Geimer, care a cerut recent încheierea cazului, spunând că l-a iertat pe regizor.

Fosta actriţă Renate Langer este a patra femeie care-l acuză pe Roman Polanski de viol, ea declarând poliţiei elveţiene că Roman Polanski a violat-o în urmă cu 46 de ani, pe când avea vârsta de 15 ani. Femeia susţine că incidentul a avut loc în februarie 1972, într-o casă din Gstaad.

Roman Polanski, născut pe 18 august 1933, este unul dintre cei mai apreciaţi regizori, cineaşti şi scenarişti din lume. Este autorul filmului ”Cuţitul în apă”, primului lungmetraj polonez nominalizat la Oscar la categoria ”cel mai bun film străin”, dar şi al unor pelicule de referinţă pentru industria cinematografică, precum ”Repulsie”, ”Fundătura”, ”Copilul lui Rosemary”, ”Cartierul chinezesc”, ”Pianistul” şi ”Venus înveşmântată în blănuri”. A primit cinci nominalizări la Oscar – câştigând o dată acest trofeu – şi a fost recompensat cu trei premii BAFTA, un Glob de Aur, opt premii César şi trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes.

Citește și...