Puigdemont ar fi părăsit Spania şi se află la Bruxelles

Vocea.biz / 30.10.2017
Puigdemont ar fi părăsit Spania şi se află la Bruxelles

Carles Puigdemont, preşedintele destituit al Guvernului catalan, s-ar afla într-un “loc discret şi sigur”, în Bruxelles, transmite Politico.

Puigdemont este acuzat de ”răzvrătire” de către autorităţile spaniole, după declararea independenţei Cataloniei sub conducerea sa.

Secretarul de stat belgian însărcinat cu Azilul şi Imigraţia Theo Francken a anunţat în weekend că liderul separatist catalan poate cere azil în Belgia.

Presa spaniolă scrie că fostul lider este însoţit de unii dintre membri Cabinetului destituit.

Grupul ar urma să facă o declaraţie comună luni.

Procurorul general spaniol José Manuel Maza a anunţat că a depus o plângere la Audienţa Naţională, tribunalul însărcinat cu dosarele cele mai sensibile, apreciind că ”principalii reprezentanţi politici ai Generalităţii Cataloniei (Executivul) au antrenat prin deciziile şi faptele lor o criză care a cpndus la declararea unilaterală a independenţei” de la 27 octombrie.

El cere ca aceştia să fie acuzaţi de ”rebeliune”, ”răzvrătire” şi deturnare de fonduri.

Potrivit legii spaniole, un judecător va analiza plângerea.

Madridul a refuzat să recunoască rezultatul unui referendum de autodeterminare, organizat de către Guvernul catalan pe 1 octombrie, considerându-l ilegal.

După ce Parlamentul regional a adoptat prin vot independenţa, vineri, Executivul spaniol a plasat Catalonia sub tutelă.

Francken face parte din formaţiunea separatistă Noua Alianţă Flamandă (N-VA), care întreţine relaţii apropiate cu mişcarea separatistă catalană.

N-VA pledează pentru independenţa Flandrei şi despărţirea ei de Belgia.

”Catalani care se simt ameninţaţi pot să ceară azil în Belgia. Inclusiv preşedintele Puigdemont. Este 100% legal”, a declarat Francken în weekend pentru postul VRT.

(News.ro)

Citește și...