Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume

Vocea.biz / 29.10.2017
Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume

Valoarea participaţiei deţinute de Jeff Bezos la Amazon.com a crescut de aproape 500 de ori de la debutul bursier al companiei, în urmă cu două decenii, iar vineri a atins 88 de miliarde de dolari, evoluţie prin care fondatorul retailerului online l-a devansat pe co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, devenind cel mai bogat om din lume, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor.

De-a lungul anilor, Amazon şi- extins oferta de produse şi prezenţa globală, introducând tableta pentru cărţi Kindle, servicii de cloud computing, producţia de programe şi filme originale, sistemul de recunoaştere vocală Echo destinat locuinţelor, iar în luna august a cumpărat retailerul Whole Foods, titrează News.ro.

În ultimii doi ani, participaţia lui Bezos la Amazon a crescut cu 70%.

În oferta publică iniţială a Amazon din 1997, participaţia deţinută de Bezos la companie era evaluată la 178 de milioane de dolari, dar vineri a atins 88 de miliarde de dolari.

Averea netă a lui Bezos a crescut cu 419% de la includerea sa în indicele miliardarilor Bloomberg, în aprilie 2012. La momentul respectiv, Bezos se afla pe locul 35, cu o avere de 18 miliarde de dolari. Miliardarul şi-a dublat averea până în 2015, iar de atunci a crescut cu 35 de miliarde de dolari.

Citește și...