Vicepremierul Spaniei preia conducerea Cataloniei

Vocea.biz / 28.10.2017
Vicepremierul Spaniei preia conducerea Cataloniei

Vicepremierul Spaniei, Soraya Saenz de Santamaria, va conduce regiunea Catalonia ca urmare a deciziei Guvernului spaniol de destituire a executivului regional şi de punere în aplicare a articolului 155 din Constituţie, relatează El Mundo.

În Monitorul Oficial al Spaniei a fost publicată, sâmbătă, decizia conform căreia premierul spaniol Mariano Rajoy îşi asumă atribuţiile şi competenţele de conducător al regiunii Catalonia. Însă nu Rajoy va fi cel care va conduce regiunea, ci vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria, se arată în decizia data publicităţii sâmbătă, titrează News.ro.

“Conform articolului 20 al legii 50/1997, premierul îi delegă vicepremierului funcţiile atribuite prin articolul 3 al decretului”, se precizează în decizie, conform El Mundo.

Membrii Parlamentului regional al Cataloniei au adoptat, vineri, cu 70 de voturi la zece şi două abţineri, o moţiune prin care înfiinţează Republica catalană.

După adoptarea moţiunii de către parlamentul catalan, premierul spaniol Mariano Rajoy a destituit Guvernul regional, a dizolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.

Citește și...