Președintele Comisiei Europene a avertizată că Uniunea Europeană riscă alte scindări ca urmare a crizei catalane. Mișcarea de idependență din Spania poate duce la crearea și altor noi state pe contient, a mai precizat Jean-Claude Juncker.
Reacționând la evenimentele din Spania, președintele Comisiei Europene a avertizat că criza catalană ar putea duce la noi scindări în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.
“Nu aş dori ca mâine UE să se compună din 95 de state”, a mai afirmat Juncker, adăugând că Uniunea Europeană “nu ar trebui să se implice în ceea ce este o dezbatere internă în Spania”.
Și președintele Donald Tusk a reacționat vineri, după ce Catalonia și-a proclamat unilateral independența, precizând că Madridul are obligația de a rezolva situația, dar folosind “argumente” și nu “forță”.
Guvernele altor state au reaționat și ele. Berlinul, Londra, Roma dar și Washington-ul au subliniat că nu recunosc declarația de independență a Cataloniei și vor continua să comunice doar cu executivul de la Madrid.
Uniunea Europeană a precizat în repetate rânduri, prin vocea liderilor săi, că criza catalană este considerată o problemă internă a Spaniei și că nu va fi recunoscut un stat forma în urma unui referendum declarat ilegal de către Curtea Constituțională a Spaniei. UE a avertizat și că orice stat nou-format nu va face parte din Uniune.