Atac cu cuţitul în Munchen, un român se află printre victime. Atacatorul a fost reţinut – UPDATE

Vocea.biz / 21.10.2017
Atac cu cuţitul în Munchen, un român se află printre victime. Atacatorul a fost reţinut – UPDATE

Mai multe persoane au fost rănite, sâmbătă, în Munchen, după ce au fost atacate cu un cuţit. Printre răniţi se află şi un român.

UPDATE: Un român se află printre victimele atacului de la Munchen, scrie Le Monde, care spune că opt persoane au suferit răni uşoare după ce au fost atacate cu un cuţit.

Conform sursei citate, au fost răniţi un copil de 12 ani, şase bărbaţi şi o femeie, şase dintre victime fiind de naţionalitate germană, una italiană şi una fiind de origine română.

Atacatorul, care a fost reţinut, are 33 de ani şi este cunoscut forţelor de ordine pentru acte de violenţă şi furt, el părând că suferă şi de afecţiuni psihice, a indicat într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei din Munchen, Hubertus Andrä.

Bărbatul nu a dat declaraţii, iar motivul acţiunii sale nu este cunoscut.

În faza actuală a anchetei, agresiunea pare a fi una de drept comun, nefiind absolut niciun element în favoarea variantei unui act terorist, politic sau religios, a subliniat şefull poliţiei.

Suspectul şi-a agresat victimele în şase locuri difertite într-o zonă situată în centrul oraşului Munchen şi a fost prins la câţiva kilometri de locul atacurilor.



Atacul a avut loc în centrul oraşului german Munchen, iar Poliţia de aici a precizat că suspectul poartă o jachetă sport de culoare verde şi le-a cerut persoanelor care locuiesc în Rosenheimer Platz să rămână să nu iasă din case.

Deutsche Welle menţionează că atacatorul are aproximativ 40 de ani, poartă pantaloni negri sau gri şi are un rucsac. Bărbatul, care conform primelor informaţii ar fi acţionat singur, a plecat cu o bicicletă neagră.

Potrivit Sky News, persoanele atacate nu au răni grave.

(News.ro)

Citește și...