Revista Forbes a publicat clasamentul celor mai bogați americani. Potrivit publicației, 2017 a fost un an extrem de bun pentru bogații Americii care și-au văzut averile crescând. Există și o excepție notabilă, Donald Trump, președintele Statelor Unite este pe lista oamenilor de afaceri care au înregistrat cele mai mari scăderi ale averii nete.
Anul 2017 a fost unul deosebit de prosper pentru bogații Americii, spun cei de la Forbes care au publicat clasamentul 400, o listă care conține cei mai avuți cetățeni ai SUA. Potrivit publicației, averea netă pentru cei care vor să facă parte din grupul exclusivist trebuie să treacă de două miliarde de dolari, în creștere față de anul trecut. Cei 400 bogați ai SUA au împreună o avere netă estimată la 2,7 bilioane de dolari, față de 2.4 bilioane, înregistrate în 2016.
În cea mai mare parte, topul conține oameni de afaceri deja consacrați dar sunt și 22 de nume noi, 14 dintre ei fiind antreprenori. Este vorba despre persoane precum co-fondatorul Netflix, Reed Hastings, creatorul Tito Handmade Vodka, proprietarul Trident Seafoods, furnizor al McDonald’s și Burger King.
Când vine vorba de top 10 cei mai bogați americani, fiecare dintre ei și-au văzut averea crescând cu cel puțin un miliard de dolari. Pe primul loc, pentru al douăzeci și patrulea an consecutiv, este Bill Gates cu o avere netă estimată la 89 miliarde de dolari, în creștere cu opt miliarde, față de anul trecut. Proprietarul Amazon, Jeff Bezos, se află pe locul doi. Averea sa a crescut cu 14,5 miliarde în acest an și a ajuns la o avere netă de 81,5 miliarde. Locul trei i-a revenit lui Warren Buffet. Acesta a mai adăugat 12,5 miliarde de dolari la averea sa.
Cel mai mult în acest an a câștigat ocupantul locului patru, Mark Zuckerberg. Fondatorul Facebook a acumulat un plus de 15,5 miliarde de dolari.
Mai bine de jumătate dintre bogații care figurează pe lista Forbes au avut doar de câștigat în 2017 și doar 51 de oameni de afaceri au pierdut o parte din avere.
Printre perdanții ediției din acest an figurează și actualul președinte al Statelor Unite. Donald Trump a pierdut, în ciuda unui an record înregistrat de burse, 600 de milioane de dolari și are acum o avere estimată la 3.1 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, pierderea este datorată pieței imobiliare din New York, mai ales în ceea ce privește locațiile pentru magazinele de desfacere. La asta se adaugă un proces civil costisitor în care este implicat președintele iar apoi finanțarea propriei campanii electorale.
Tot din grupul exclusivist al celor mai bogați americani fac parte și Larry Ellison, fondatorul Oracle, care este pe locul cinci, frații Koch, care ocupă locul șase. Michael Bloomberg este pe locul opt iar topul zece este închis de Larry Page și Sergey Brin, fondatorii Google.
Cea mai bogată femeie din SUA este Alice Walton, care ocupă doar poziția 13, cu o avere estimată la 38,2 miliarde de dolari. Alice este moștenitoarea fondatorului lanțului de magazine Wal Mart. În ciuda problemelor din secotrul de retail, Alice Walton a reușit în 2017 să adauge aproape 3 miliarde de dolari averii sale nete.