Liderii UE trebuie “să facă un pas înainte” şi să treacă la faza a doua a negocierii Brexitului, spune David Davis

Vocea.biz / 12.10.2017
Liderii UE trebuie “să facă un pas înainte” şi să treacă la faza a doua a negocierii Brexitului, spune David Davis

David Davis, negociatorul şef britanic al Brexitului, i-a îndemnat joi pe liderii Uniunii Europene ”să facă un pas înainte” şi să treagă la faza a doua a negocierilor pentru ieşirea UK din UE, transmite The Associated Press.

Stabilirea condiţiilor divorţului ”este dependentă de discutarea relaţiei noastre viitoare”, a subliniat ministrul britanic însărcinat cu Brexitul.

Davis pledează la trecerea la faza a doua în pofida faptului că UE insistă asupra faptului că nu va trece la negocierea relaţiei comerciale şi altor probleme înainte de obţinerea unor progrese semnificative în trei dosare – drepturile cetăţenilor europeni şi britanici afectaţi de divorţ, problema Irlandei şi factura Brexitului.

Negociatorul şef al Uniunii, francezul Michel Barnier a anunţat joi că negocierile se află într-un ”impas îngrijorător” şi că nu le va recomanda Celor 27 să treacă la faza a doua.

Cu toate acestea, Davis a insistat că speră că ”statele membre vor vedea progresele pe care le-am făcut şi vor face un pas înainte”.

Pe de altă parte, lira sterlină s-a depreciat după ce Barnier a anunţat că nu s-au înregistrat progrese semnificative în a cincea rundă de negocieri.

”În pofida spiritului constructiv” în care au avut loc cele trei zile de negocieri, ”nu am făcut niciun pas important înaionte”, a declarat francezul.

Lira sterlină s-a depreciat cu aproape un cent faţă de dolarul american (0,6 puncte procentuale), la valoarea de 1,3145.

Lentoarea negocierilor creşte posibilitatea ca Regatul Unit să părăsească Uniunea fără un acord cu privire la viitoarele lor relaţii, precum cele comerciale.

Acest lucru ar putea să conducă la impunerea unor taxe vamale exporturilor şi importurilor celor două părţi, dar şi la o complicare a reglementărilor în domeniul afacerilor.

Companiile consideră această eventualitate drept cel mai prost scenariu posibil.

Cei 27 de şefi de stat şi de guverne care rămân în UE după Brexit – prevăzut la sfârşitul lui martie 2019 – se reunesc la Bruxelles, în perioada 19-20 octombrie. Ei sperau să dea undă verde unei treceri la faza a doua a negocierilor Brexitului.

Uniunea subliniză însă că acest lucru va avea loc după înregistrarea unor progrese cu privire la factura Brexitului, la drepturile europenilor şi britanicilor afectaţi de divorţ şi la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

(News.ro)

Citește și...