Merkel acceptă plafonarea numărului de refugiaţi acceptaţi de Germania

Vocea.biz / 09.10.2017
Merkel acceptă plafonarea numărului de refugiaţi acceptaţi de Germania

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a acceptat, pentru prima dată, limitarea numărului de refugiaţi acceptaţi în ţara pe care o conduce. Forma de plafonare anuală se referă la 200.000 de refugiaţi, transmite AFP.

Un proiect de compromis încheiat într-o reuniune de criză, la Berlin, între Uniunea Creştin-Democrată (CDU), pe care o prezidează cancelarul şi aliata sa bavareză Uniunea Social-Democrată (CSU) – un preludiu al negocierilor cu alte formaţiuni în vederea formării unei coaliţiii de guvernare – vorbeşte despre un obiectiv viitor de 200.000 de oameni pe an, potrivit unui document obţinut de AFP.

”Vrem să ajungem ca numărul persoanelor primite din motive umanitare să nu depăşească 200.000 pe an”, se subliniază în textul acceptat de cele două formaţiuni. Ele speră, astfel, să rezolve un conflict care le opune de doi ani.

Angela Merkel şi preşedintele CSU Horst Seehofer vor să prezinte luni, la Berlin, detaliile compromisului lor, la care au ajuns după zeci de ore de negocieri.

În document se pune, de asemenea, problema regrupării noilor solicitanţi de azil în câteva centre bine localizate, în perioada în care le sunt examinate dosarele. În prezent, ei sunt repartizaţi în cămine în întreaga ţară.

CONDIŢIE PREALABILĂ

Un acord cu privire la direcţia politicii migraţiei germane în anii următori, în cadrul familiei conservatoare a lui Merkel, ar constitui o condiţie prealabilă indispensabilă formării viitorului Guvern de coaliţie în urma alegerilor legislative de la sfârşitul lui septembrie.

Rămâne de văzut ce părere au celelalte partide, cu care vor începe negocieri, în curând, în vederea formării acestei coaliţiii majoritare – liberalii şi mai ales Verzii, susţinătorii unei politici a migraţiei cât mai deschise posibil.

CSU, care denunţă de doi ani decizia lui Merkel de a permite intrarea pe teritoriul ţării a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, cere o poziţie fermă a cancelarului în acest sens pentru a intra în viitorul Guvern.

Cancelarul a acceptat până la urmă o formă de plafonare ”light” – nu o limitare strictă, ci un obiectiv anual.

El vizează astfel fluxul refugiaţilor pe care-l va putea controla Guvernul, ca cele impuse prin cote de solicitanţi de azil de UE sau regrupări familiale. Principiul dreptului azilului inu este pus în discuţie.

Iar Angela Merkel vrea să păstreze o marjă de manevră în privinţa cifrelor, în cazul unei crize umanitare majore, precum războiul civil din Siria.

Însă acceptând un obiectiv în cifre, în contextul în care a refuzat acest lucru întotdeauna, considerând această limitare drept nerealistă, Angela Merkel a făcut o mare concesie politică, deloc neglijabilă, aripii drepte a familiei sale politice.

Ea se afla, este adevărat, sub o presiune imensă, în urma alegerilor legislative, în care formaţiunea sa a obţinut o victorie cu cel mai prost scor din istorie de după 1949 – 32,9%.

Acest rezultat dezamăgitor, alături de intrarea extremei drepte din AfD în Camera Deputaţilor (Bundestag), fragilizează puternic poziţia cancelarului la începutul celui de-al patrulea mandat consecutiv.

VIRAJ LA DREPTA

Merkel are critici inclusiv în partid. Ei au acuzat-o că ea i-a determinat – prin politica sa de centru şi generoasă faţă de refugiaţi – pe alegători conservatori să se îndrepte către dreapta naţionalistă antiimigraţie.

CSU şi aripa dreaptă a CDU îi cer Angelei Merkel să-şi ocupe ”loul său la drepata faţă de centru”.

Sâmbătă, la Congresul unei organizaţii de tineret CDU, mai mulţi activişti au criticat în mod deschis politica Angelei Merkel.

Liderul acestei organizaţii, Paul Ziemiak, a cerut ”noi figuri” la conducerea partidului şi un ”viraj mai conservator”.

”Trebuie să ne spunem clar greşelile. Este evident că o parte a alegătorilor noştri nu se simt suficient de reprezentaţi”, a spus el.

Aceste discuţii au loc pe fondul viitoarelor alegeri regionale, la 15 octombrie, în Saxonia Inferioară, foarte riscante pentru CDU. După ce a dominat mult timp în sondaje, partidul lui Merkel se află în prezent cot la cot cu social-democraţii (SPD).

(News.ro)

sursa foto: Wikipedia

Citește și...