Peste 950.000 de persoane la manifestaţia de la Barcelona pentru unitatea Spaniei

Vocea.biz / 08.10.2017
Peste 950.000 de persoane la manifestaţia de la Barcelona pentru unitatea Spaniei

Sute de persoane sunt aşteptate duminică, pentru a doua zi consecutiv, la o manifestaţie la Barcelona pentru unitatea Spaniei şi împotriva referendumului din Catalonia, demonstraţia fiind organizată de Societatea Civilă Catalană. La finalul mitingului, scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru literatură, ar urma să ţină un discurs.

UPDATE: Scriitorul Mario Vargas Llosa a afirmat, într-un discurs rostit duminică în faţa a peste 950.000 de persoane strânse la Barcelona pentru a manifesta pentru unitatea Spaniei, că nicio “conspiraţie separatistă” nu va distruge democraţia spaniolă.

“Democraţia spaniolă este aici pentru a rămâne şi nicio conspiraţie separatist nu o va distruge”, a spus Llosa, după ce i-a adus un omagiu Barcelonei, “capital spaniolă a culturii”.

Scriitorul în vârstă de 81 de ani, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a precizat că pasiunea poate fi periculoasă când este motivată de fanatism şi rasism. “Cea mai rea dintre toate este pasiunea naţionalistă”, a adăugat el.



Cu două ore înainte de începerea manifestaţiei, sute de persoane s-au strâns deja în Piaţa Urquinaona, cu drapele ale Cataloniei, Spaniei şi Uniunii Europene, titrează News.ro.

La finalul mitingului, fostul preşedinte al Parlamentului European Josep Borrell, alături de scriitorul Mario Vargas Llosa, vor citi un manifest.

Cotidianul ABC notează că sute de persoane vor veni cu autocarele la acest miting din diferite zone ale Spaniei.

Mitingul are loc la 24 de ore de la manifestaţiile din întreaga Spanie, pentru dialog şi unitate şi pentru apărarea “naţiunii şi Constituţiei”.

Sursa foto: Twitter

Citește și...