Separatiştii catalani au fost îndemnaţi, vineri, de Guvernul spanion, să-şi dizolve parlamentul şi să organizeze alegeri în regiune. În acelaşi timp, Guvernul cere scuze persoanelor rănite în timpul referendumului interzis şi facilitează ieşirea frmelor din regiune.
Guvernul spaniol i-a îndemnat vineri pe separatiştiii catalani să-şi dizolve parlamentul ţi să convoave alegeri în regiune, în vederea depăşirii crizei între Madrid şi Barcelona, came ameninţă cu declararea independenţei în zilele următoare, relatează AFP.
”Ar fi bine să începem să închidem plaga, trecând prin Parlamentul Cataloniei (…), prin intermediul alegerilor regionale”, a declarat Inigo Mendez de Vigo, un purtător de cuvânt al Guvernului, într-o conferinţă de presă organizată la finalul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.
Pe de altă parte, reprezentantul Guvernului spaniol în Catalonia Enric Millo a cerut scuze catalanilor răniţi de poliţie în violenţele care au vizat duminică oprirea referendumului de autodeterminare interzis, relatează BBC.
Însă Milo a dat vina organizării consultării considerate ilegale de Madrid pe Guvernul catalan.
BĂNCI
Pe de altă parte, Guvernul spaniol a aprobat un decret care să uşureze înregistrarea sediilor sociale ale companiilor din Catalonia în afara regiunii, relatează The Asociated Press.
Această decizie va permite mutarea Caixabank – a treia cea mai importantă bancă spaniolă ca active – până săptămâna viitoare, când autorităţile separatiste catalane vor să declare independenţa regiunii. Consiliul de Administraţie al Caixabank urma să se întrunească vineri pentru a discuta această chestiune.
Cel puţin şase companii – inclusiv al cincelea cel mai important creditor, Banco Sabadell, s-au mutat deja sau au încheiat acorduri în acest sens.
Aceste hotărâri nu au un imapct imediat asupra locurilor de muncă sau activelor companiei, însă sunt considerate o lovitură puternică la adresa Guvernului catalan.
”Acesta este rezultatul unei politici iresponsabile care cauzează nelinişte în rândul comunităţii de afaceri”, a declarat ministrul Economiei Luis de Guindos.
DIALOG
Preşedintele Adunării Naţionale Catalane (ANC) Jordi Sanchez a îndemnat – după ce a fost audiat la Madrid, la sediul Audienţei Naţionale, într-o anchetă cu privire la o ”răzvrătire” – la dialog şi la o soluţionare politică a acestei crize declanşate de rereferendumul catalan.
El a spus că membrii comunităţii internaţionale insistă asupra necesităţii dialogului şi că Guvernul catalan a arătat că este deschis în acest sens, fără să renunţe la rezultatele referendumului de la 1 octombrie, în care separatiştii afirmă că votanţii s-au pronunţat zdrobitor în favoarea independenţei. Madridul consideră consultarea ilegală, invalidă şi neconstituţională.
”Cer ferm ca Guvernul spaniol, Parlamentul naţional şi şeful statului (regele Felipe al VI-lea) să înţeleagă că timpul este foarte important în vederea găsirii unei căi care să conducă la o soluţie politică”, a declarat el.
Preşedintele separatist al regiunii Carles Puigdemont a solicitat să se adreseze Parlamentului regional marţi, după ce coaliţia separatistă de guvernare a suferit o înfrângere marţi, prin decizia Curţii Constituţionale spaniole de a suspenda o sesiune prevăzută luni în care Executivul regional urma să declare independenţa.
Puigdemont a subliniat că votul este valid în pofida interzicerii lui de către Curtea Constituţională şi unei prezenţe de aproximativ 40% din cei 5,5 milioane de locuitori cu drept de vot ai regiunii.
Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy, supus unor presiuni politice şi sociale în urma violenţelor poliţiei care au pătat referendumul de la 1 octombrie, a respins orice dialog dacă separatiştii nu renunţă la planurile lor de secesiune.
În cererea sesiunii se precizează că Puigdemont urmează să prezinte o dare de seamă desre ”situaţia politică actuală”, potrivit unui scurt comunicat al biroului acestuia.
Conducerea Parlamentului regional a anunţat o reuniune de urgenţă vineri, în care să discute solicitarea.
AUDIERI
Şeful poliţiei catalane Josep Lluis Trapero şi adjuncta sa Teresa Laplana şi liderii asociaţiilor ANC Jordi Sanchez şi Omnium Jordi Cuixart au fost lăsaţi să plece liberi după ce au fost audiaţi în cadrul unei anchete de răzvrătire în legătură cu mitinguri care au avut loc la barcelona înaintea referendumului.
Cei patru urmează să se prezinte din nou, în zilele următoare, la sediul tribunalului de la Madrid, după ce procuratura prezintă noi probe.
Trapero a plecat de la sediul Audienţei Naţionale, după o audiere de aproape o oră, în aplauzele unor reprezentanţi ai unor partide basce şi catalane şi în insultele unor trecători.
Cei pattru sunt anchetaţi în legătură cu rolul pe care l-au avut în timpul unor demosntraţii la Barcelona, pe 20 şi 21 septembrie, când poliţia spaniolă a arestat o serie de reprezentanţi de rang înalt din cadrul Guvernului regional şi a efectuat percheziţii vizând să oprească referendumul. Autorităţile acuză că aceste mitinguri au obstrucţionat operaţiunea poliţiei.
(News.ro)