România şi Bulgaria au acces la Sistemul Schengen de Informaţii privind Vizele

Vocea.biz / 05.10.2017
România şi Bulgaria au acces la Sistemul Schengen de Informaţii privind Vizele

O propunere a Consiliului UE de a garanta României şi Bulgariei accesul parţial la Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS) din spaţiul Schengen a fost votată miercuri de Parlamentul European, relatează agenţiile DTA şi Novinite, citate de Mediafax.

Odată ce Consiliul European adoptă această decizie, cele două state vor putea consulta şi verifica informaţii ale VIS, fără a avea însă dreptul de a introduce, şterge sau modifica date.

Decizia Parlamentului European este formală şi determinată de introducerea verificărilor sistematice a frontierelor externe ale UE a tuturor persoanelor, indiferent de originea acestora.

“Bulgaria şi România trebuie să adere la Schengen cât mai curând posibil. Votul de azi privind accesul la Sistemul de Informaţii privind Vizele este un pas înainte în privinţa întăririi controlului frontierelor externe ale UE”, a declarat imediat după vot preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Decizia nu are legătură cu posibilitatea ca Bulgaria şi România să facă parte din Schengen, decizia politică finală trebuind să fie luată în unanimitate de Consiliul European.

În iunie 2011, Parlamentul European a anunţat în cadrul unei rezoluţii legislative că Bulgaria şi România sunt pregătite să se alăture zonei libere de control a spaţiului Schengen, iar Consiliul UE a aprobat că cele două state au îndeplinit toate condiţiile necesare în privinţa VIS, frontierelor terestre, maritime şi aeriene, protecţiei datelor şi vize.

Sursa foto: ec.europa.eu

 

Citește și...