Catalonia va declara independenţa faţă de Spania în câteva zile, potrivit șefului executivului al regiunii

Vocea.biz / 04.10.2017
Catalonia va declara independenţa faţă de Spania în câteva zile, potrivit șefului executivului al regiunii

Carles Puigdemont, șeful executivului Cataloniei, a anunţat, miercuri, că regiunea îşi va declara independenţa faţă de Spania în câteva zile, după ce Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a precizat că guvernul Cataloniei s-a abătut de la normele statului de drept şi ale democraţiei, relatează BBC News, citat de Mediafax.

Într-un interviu pentru BBC, Puigdemont a declarat că guvernul său va “acţiona la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare”.

Întrebat ce va face dacă guvernul central de la Madrid va interveni şi va prelua controlul asupra executivului Cataloniei, Carles Puigdemont a spus că ar fi o “eroare care schimbă totul”, subliniind că în prezent nu există niciun contact cu administraţia centrală.

Cu doar câteva ore mai devreme, Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a condamnat acţiunile guvernului din Catalonia în sensul “distrugerii unităţii” naţiunii, lansând un apel la solidaritate naţională.

“Guvernul Cataloniei s-a abătut de la normele statului de drept şi democraţiei, încercând să distrugă unitatea Spaniei. Autorităţile catalane au încălcat sistematic reglementările, demonstrând o inadmisibilă lipsă de loialitate faţă de statul spaniol, cel care asigură armonia şi coexistenţa paşnică, inclusiv a locuitorilor Cataloniei”, a spus regele Spaniei.

Duminică, 1 octombrie, Guvernul Cataloniei a organizat un referendum pe tema apartenenţei regiunii autonome la Spania. 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.

Guvernul de la Madrid şi Uniunea Europeană nu recunosc plebiscitul, iar violenţele produse la referendum s-au soldat cu aproximativ 900 de răniţi.

Sursa foto: 123rf.com

Citește și...