Hacker-ul care a dus la compromiterea a peste 500 de milioane de conturi Yahoo s-a declarat vinovat în fața judecătorilor americani. El le-a spus magistraților că a fost instruit de serviciile rusești să comită atacul cibernetic.
Karim Baratov, cetățeanul canadian din spatele atacului cibernetic care a compromis în 2014 peste 500 de milioane de conturi Yahoo a pledat vinovat în fața magistraților americani. Acesta a răspuns doar cu “da” sau “nu” la întrebările judecătorului, precizează presa americană.
Procurorii au formulat nouă capete de acuzare la adresa lui Baratov, printre care conspirație de a comite fraudă informatică și furt de identitate în formă agravată.
Anchetatorii au precizat că Baratov, în vârstă de 22 de ani, este un hacker care a fost plătit de reprezentanți ai FSB, serviciul extern de securitate al Rusiei, pentru a accesa peste 80 de conturi. Informațiile obținute despre datele de logare au fost transmise clienților.
În apărarea clientului lor, avocații lui Baratov au precizat reporterilor că tânărul este responsabil doar pentru compromiterea a opt conturi și nu a știut că lucrează pentru agenții ruși care aveau legătură cu atacul cibernetic comis asupra companiei Yahoo.