Statul Islamic a pierdut ultima localitate asupra căreia deţinea controlul în Irak

Vocea.biz / 17.11.2017
Statul Islamic a pierdut ultima localitate asupra căreia deţinea controlul în Irak

Irakul a cucerit vineri, în doar câteva ore, ultima localitate de la Statul Islamic (SI) de pe teritoriul său – Rawa -, o nouă înfrângere a jihadiştilor, care mai deţin controlul doar asupra câtorva zone deşertice de la frontiera cu Siria, relatează AFP.

În Siria, Statul Islamic se află, de asemenea, într-o poziţie critică, asediat în ultimul său bastion – Boukamal sau Abu Kamal – de către forţele preşedintelui Bashar al-Assad.

În mai puţin de trei ani, organizaţia ultraviolentă şi-a văzut ”califatul” autoproclamat năruindu-se aproape în întregime.

În 2014, ea domnea într-un teritoriu cu şapte milioane de locuitori cât Italia, de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak. Ea deţinea controlul asupra mai multor oraşe în acest teritoriu.

Însă a fost alungată din toate centrele urbane din Irak şi mai deţine controlul asupra a doar 4% din teritoriul acestei ţări, potrivit unui specialist irakian în SI intervievat de AFP.

”S-au eliberat zone delimitate administrativ şi populate. Însă uedurile,oazele, întinderile deşertice pustii, care reprezintă toate 4% din teritoriul irakian, sunt în continuare pe mâna SI”, a declarat Hicham al-Hachemi.

Astfel, după ”eliberarea” de vineri a Rawa, forţele irakiene este necesar să verifice amănunţit porţiuni largi de deşert, de-a lungul Siriei, în căutarea ultimilor jihadişti.

”Din punct de vedere militar, SI este înfrânt, însă acum îi vom urmări reziduurile, pentru a-i eradica prezenţa”, a declarat, încă de la anunţul victoriei la Rawa, generalul Yahya Rassoul, un purtător de cuvânt al JOC.

OPERAŢIUNE-FULGER

Ca în urmă cu exact două săptămâni, la al-Qaim – un oraş vecin şi centrul acestui ultim bastion deşertic al SI -, trupe guvernamentale şi paramilitare au avansat rapid, fără ca practic să li se opună rezistenţă.

Jihadiştii, dau asigurări militari şi oficiali locali, fug în general către Siria cu puţin înainte de sosirea trupelor irakiene care, de această dată, s-au anunţat de pe celălalt mal al Eufratului, îndemnându-i pe locuitori să ridice steaguri albe şi multiplicându-şi îndemnurile adresate jihadiştilor de a se preda, printr-un post de radio.

Vineri, din nou, Comandamentul Comun al Operaţiunilor (JOC), din care fac parte forţele armate care luptă împotriva SI în Irak, a anunţat lansarea ”în zori a operaţiunilor în vederea eliberării Rawa”, în imensa provincie deşertică Al-Anbar, la 350 de kilometri vest de Bagdad.

La mai puţin trei ore după aceea, un nou comunicat anunţa că trupele au ”eliberat întreaga Rawa şi au ridicat drapelul irakian la toate clădirile oficiale”.

Operaţiunile de ”curăţare şi deminare” a numeroaselor bombe şi altor explozivi lăsaţi în urmă de jihadişti, ca la fiecare bătălie, continuau, a declarat pentru AFP generalul Nomane al-Zobai, comandantul celei de a 7-a Divizii a armatei irakiene, de la Rawa.

ASEDIAT ÎN SIRIA

Exact de cealaltă parte a frontierei, SI se află într-o situaţie dificilă, în contextul unui nou asalt al forţelor regimului sirian asupra ultimului său fief urban în Siria – Boukamal – situat în bogata provincie în petrol Deir Ezzor.

Armata siriană a anunţat în urmă cu o săptămână că a cucerit Boukamal. Însă jihadiştii au reuşit, câteva zile mai târziu, să recucerească acest oraş, în estul Siriei.

Jihadiştii SI deţin în continuare controlul asupra a 25% din provincia siriană Deir Ezzor şi asupra a sute de ”buzumare” de rezistenţă în provinciile Hama (centru), Damasc şi în sudul ţării.

În această regiune de la frontiera cu Irakul, două ofensive distincte au loc, cu obiectivul recuceririi de la jihadişti a teritoriilor asupra cărora deţin controlul, şi anume de o parte forţele regimului, iar de cealaltă combatanţi kurzi şi arabi din cadrul Forţelor Democratice Siriene (FDS) susţinuţi de Washington.

Strângând laţul în jurul SI de ambele părţi ale frontierei, Irakul şi Siria sunt pe cale să pună capăt controlului teritorial al jihadiştilor, însă este necesar să se pregătească de o reapariţie a combatanţilor şi unor kamikaze în afara acestei redute, avertizează experţi.

Forţele irakiene au reuşit să-şi refacă reputaţia învingând în Bătălia de la Mosul, al doilea cel mai important oraş din Irak – în urma unei gherile urbane de nouă luni cum rar sa văzut în istoria midernă -, însă Al-Anbar este un teatru de operaţiuni foarte diferit.

În această provincie, cunoscută de mult timp ca o zonă de trecere a jihadiştilor şi contrabandiştilor, forţele continuă să verifice minuţios largi porţiuni de deşert ”deschis”, anunţa recent premierul irakian Haider al-Abadi, comandantul suprem al forţelor irakiene.

”Vom începe să intrăm în deşert pentru a finaliza eliberarea frontierei cu Siria şi a o securiza”, a anunţat vineri generalul Rassoul.

(News.ro)

Citește și...