Bilanţul seismului care a devastat duminică vestul Iranului a fost revizuit în mod oficial la 433 de morţi joi, în contextul în care situaţia în zonele sinistrate rămânea critică, relatează AFP.
Cutremurul s-a soldat cu 433 de morţi, potrivit ultimului bilanţ prezentat la televiziunea de stat de către Behnam Saidi, un purtător de cuvânt al celulei de criză înfiinţate de Guvern.
În funcţie de diverse surse oficiale, citate de diverse publicaţii iraniene, numărul persoanelor rănite în catastrofă oscilează între 7.700 şi 9.400.
Toate victimele au fost înregistrate în provincia Kermanshah, la frontiera cu Irakul, o ţară în care cutremurul a ucis opt oameni.
Autorităţile locale au anunţat, citate de agenţia Isna, că şcolile – închise în toată provincia de luni – urmează să fie redeschise sâmbătă, prima zi a săptămânii iraniene, mai puţin în comitatele Sar-e Pol-e Zahab, Qasr-e Shirin şi Salas-e Babajani, cele mai afectate de seism.
În total, 30.000 de locuinţe au fost distruse sau avariate, potrivit unor estimări oficiale, iar zeci de mii de persoane sunt nevoite să trăiască în afara locuinţelor lor.
Potrivit agenţiei oficiale Irna, 51.000 de corturi au fost instalate în zone sinistrate cu scopul de a oferi cazare de urgenţă.
În contextul în care iniţiativele populare se multiplică în ţară, în vederea completării ajutoarelor de urgenţă oferite de stat, Saidi a lansat, la televiziunea naţiinală, un apel ca oamenii să ofere prelate de platic.
Având în vedere previziunile de ploi în zilele următoare, în zonele sinistrate, Saidi a spus că se teme că pânzele corturilor nu vor putea să protejeze familiile.
(News.ro)