Comisia Europeană a anunțat faptul că 23 de state membre ale Uniunii au semnat notificarea pentru Structura de Cooperare Permanentă (PESCO).
Comisia Europeană a anunțat faptul că 23 de state membre, printre care și România, au semnat notificarea pentru crearea Structurii de Cooperare Permanentă. Alături de țara noastră, documentul de intenție a fost ratificat și de Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Olanda, Polonia, Slovenia, Slovacia, Spania și Suedia.
PESCO este un tratat-cadru care vizează o mai bună cooperare a statelor membre în domeniul securității și apărării. Va permite statelor semnatare să își dezvolte în comun capacitățile de apărare dar și să deruleze proiecte comune pentru o mai bună pregătire operațională.
Potrivit documentului semnat luni, Consiliul European ar trebui să adopte decizia formală de constituire a Structurii de Cooperare Permanentă până la finalul anului în curs. Tot până la sfârșitul lui 2017 vor trebui identificate și primele proiecte.
În vara anului 2017, Comisia Europeană a lansat Fondul European pentru Apărare, tocmai pentru a îmbunătăți cooperarea statelor membre în ceea ce privește cercetarea din domeniul apărării dar și achiziția de noi capabilități.
Frederica Mogherini a precizat că este o zi istorică pentru Uniunea Europeană. Statele au prezentat deja zeci de proiecte iar semnarea scrisorii de intenție va scrie un nou capitol în ceea ce privește cooperarea europeană, a mai precizat vicepreședintele Comisiei Europene.