Peste 200 de persoane arestate în Arabia Saudită. Miniștri și prinți, acuzați de corupție

Silvia Spanciu / 09.11.2017
Peste 200 de persoane arestate în Arabia Saudită. Miniștri și prinți, acuzați de corupție

Procurorul general al Arabiei Saudite a anunțat că peste 200 de persoane au fost reținute într-o acțiune fără precedent a statului de a pune capăt corupției. Scepticii spun că recentele rețineri nu sunt altceva decât o încercare a prințului Mohammed bin Salman de a-și consolida puterea.

Procurorul general al Arabiei Saudite a anunțat că peste 200 de persoane au fost arestate într-o recentă anchetă care vizează fapte de corupție. Implicați în scandal sunt inclusiv înalți oficiali ai statului iar printre persoanele reținute se află și prințul Miteb bin Abdullah, unul dintre preferații defunctului rege Abdullah și prințul Alwaleed bin Talal, un cunoscut investitor.

Potrivit Washington Post, opozanții actualului prinț spun că arestările nu au nicio legătură cu lupta împotriva corupției și că ele nu sunt altceva decât un mijloc de consolidare a puterii prin eliminarea potențialilor rivali înainte ca regele Salman bin Abdulaziz să moară sau să fie nevoit să abdice.

Pe de altă parte, procurorul general a precizat într-un comunicat că ancheta este una complexă și de amploare și vizează fonduri de peste o sută de miliarde de dolari.

Oficialul saudit a mai precizat și că ancheta nu are de ce să afecteze investitorii străini deoarece ea vizează doar oficiali ai statului și doar conturi personale au fost puse sub sechestru.

Citește și...