Dezbatere pe tema controlului armelor în SUA, după atacul din Texas

Vocea.biz / 06.11.2017
Dezbatere pe tema controlului armelor în SUA, după atacul din Texas

Unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria recentă a Statelor Unite – un bărbat a ucis 26 de persoane în biserica din Texas, în timpul serviciului religios – relansează cauza susinătorilor unui control mai strict al armelor de foc, scrie AFP. 

Preşedintele american Donald Trump a apreciat luni, cu toate acestea, că acest atac armat comis la cinci săptămâni după cel de la Las Vegas – soldat cu 58 de morţi – nu ridică problema încadrării armelor, ci pe cea a sănătăţii mentale a autorului lui.

”Sănătatea mentală este problema aici (…). Nu este o chestiune legată de arme”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu premierul japonez Shinzo Abe, la Tokyo.
Duminică, spre ora locală 11.20 (19.20, ora României), un ”tânăr alb în vârstă de aproximativ douăzec de ani”, ”îmbrăcat complet în negru”, înarmat cu o puşcă de asalt şi purtând o vestă antiglonţ, a deschis focul asupra First Baptist Church în Sutherland Springs, un cătun din Texas cu 400 de locuitori, potrivit autorităţilor locale.

El şi-a continuat carnagiul înăuntrul bisericii, după care a fost atacat de către un locuitor care i-a luat puşca. Bărbatul a reuşit să fugă, însă a fost găsit mort în vehiculul său ceva mai târziu, fără să se ştie dacă s-a sinucis sau a tras cineva în el.

Autorităţile nu i-au dezvăluit identitatea, iar motivele îi erau necunoscute.

Presa americană scrie că este vorba despre un fost militar, în vârstă de 26 de ani, dat afară din Forţele aeriene după ce a ajuns în faţa Curţii Marţiale în 2014, care locuia la periferia San Antonio, unul dintre marile oraşe din Texas, la aproximatv 50 de kilometri de locul faptei.

”Douăzeci şi şase de vieţi s-au pierdut. Nu ştim dacă acest bilanţ se va agrava sau nu”, a declarat în faţa presei guvernatorul Texasului Greg Abbott, evocând ”cel mai grav atac armat în masă din istoria” statului său,

Alte cel puţin 20 de persoane au fost rănite. Victimele au vârste cuprinse între cinci şi 72 de ani.

”ACT DIABOLIC”

Refuzând să deschidă dezbaterea cu privire la încadrarea armelor de foc, preşedintele Donald Trump, care se află într-un turneu în Asia, a denunţat in atac armat ”terifiant” şi un ”act diabolic”.

”Avem inima zdrobită. Ne resimţim, ne unim forţele (…). Prin lacrimile şi tristeţea noastre, rămânem puternici”, a declarat el la Tokyo.

”Nu avem cuvinte să exprimăm suferinţa şi durerea pe care o resimţim cu toţii”, a adăugat el.

La fel ca în alte atacuri armate dinainte, democraţii au profitat şi au relansat îndemnuri la un control mai strict, o problemă arzătoare într-o ţară care consideră dreptul de a purta arme aproape sacru.

Denunţând un ”act de ură”, fostul preşedinte Barack Obama a declarat ”fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor înţelepciunea de a ne întreba ce măsuri concrete putem să luăm pentru a reduce violenţa şi armele în rândul nostru”.

”Nu doar că am moartea în inimă, dar mai mult decât atât, sunt furioasă”, a reacţionat senatoarea democrată Elizabeth Warren.

RELANSAREA DEZBATERII

La 1 octombrie, Statele Unite au fost însângerate de cel mai grav atac armat din istoria lor – 58 de morţi şi aproape 550 de răniţi în rândul publicului unui concert de muzică country în aer liber, la Las Vegas (Nevada).

Acest atac a fost comis de Stephen Paddock, un contabil bogat, pensionar, în vârstă de 64 de ani, care a tras asupra unei mulţimi de 22.000 de oameni reunite în capitala jocurilor de noroc, de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay, unde ulterior s-a sinucis.

Însă anchetatorii nu au putut, în acest stadiu, să-i elucideze motivaţiile şi nici să stabilească o legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic, care a revendicat carnagiul.

Atacul din Texas nu este primul într-un loc de cult. În iunie 2015, Dylann Roof, un susţinător al sipremaţiei albilor, a ucis nouă persoane în biserica Emanuel, la Charleston, în Soith Carolina, un simbol al luptei afroamericanilor împotriva scalviei. El a fost condamnat, în ianuarie, la pedeapsa capitală.

Anual, peste 33.000 de decese legate de arme de foc sunt înregistrate în Statele Unite – dintre care 22.000 de sinucideri -, potrivit unui studiu recent.

Dezbaterea pe tema reglementării armelor, deosebit de conciliantă, este relansată după fiecare atac armat de amploare.

Cu toate acestea, au fost adoptate puţine măsuri concrete în vederea încadrării caestui fenomen, în principal din cauza puterii influentului lobby în favoarea armelor, National Rifle Association (NRA).

(News.ro)

sursa foto: Wikipedia

Citește și...