Puigdemont şi cei patru ”miniştri”, eliberaţi condiţionat

Vocea.biz / 05.11.2017
Puigdemont şi cei patru ”miniştri”, eliberaţi condiţionat

Preşedintele catalan destituit de Madrid Carles Puigdemont s-a predat poliţiei belgiene, a anunţat, duminică, postul flamand VRT. Aceștia au fost eliberați condiționat până când magistrații vor verifica mandatele de arestare emise de autoritățile spaniole.

UPDATE: Carles Puigdemont și cei patru consilieri ai său au fost eliberați condiționat

Preşedintele catalan destituit Carles Puigdemont şi patru dintre ”miniştrii” săi – Meritxell Serret (Agricultură), Antoni Comín (Sănătate), Lluís Puig (Cultură) şi Clara Ponsatí (Educaţie) – care s-au predat poliţiei belgiene duminică au fost eliberaţi condiţionat de un judecător până la examinarea mandatelor europene de arestare emise de Spania pe numele lor, a anunţat luni parchetul belgian, relatează Reuters.



Parchetul din Bruxelle a confirmat că “cinci persoane căutate de Spania au fost plasate în detenţie în această dimineaţă”.

“Aceste persoane au fost private de libertate la ora 9.17”, a anunţat Parchetul.
Carles Puigdemont şi cei patru consilieri ai săi vor fi duşi în faţa unui judecător, care va lua o decizie până luni dimineaţă.

Audienţa Naţională a emis vineri mandate europene de arestare pe numele preşedintelui catalan destituit de Madrid Carles Puigdemont şi altor patru lideri care au fugit împreună cu el în Belgia luni.

Cei cinci lideri separatişti nu s-au prezentat la o audiere joi, când alţi nouă foşti membri ai Guvernului regional catalan au fost arestaţi preventiv.

Unul dintre cei nouă reţinuţi a fost eliberat vineri după ce a plătit o cauţiune în valoare de 50.000 de euro.

Ei sunt acuzaţi cu toţii de rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri publice după proclamarea ”Republicii Catalonia”.

(News.ro)

Citește și...