Mandate europene de arestare pe numele lui Puigdemont şi celorlalţi patru fugari, emise de Spania

Vocea.biz / 04.11.2017
Mandate europene de arestare pe numele lui Puigdemont şi celorlalţi patru fugari, emise de Spania

Audienţa Naţională a emis vineri mandate europene de arestare pe numele preşedintelui catalan destituit de Madrid Carles Puigdemont şi altor patru lideri care au fugit împreună cu el în Belgia luni, transmite BBC News.

Audienţa Naţională a emis vineri mandate europene de arestare pe numele preşedintelui catalan destituit de Madrid Carles Puigdemont şi altor patru lideri care au fugit împreună cu el în Belgia luni, transmite BBC News.

Cei cinci lideri separatişti nu s-au prezentat la o audiere joi, când alţi nouă foşti membri ai Guvernului regional catalan au fost arestaţi preventiv.
Unul dintre cei nouă reţinuţi a fost eliberat vineri după ce a plătit o cauţiune în valoare de 50.000 de euro.

Ei sunt acuzaţi cu toţii de rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri publice după proclamarea ”Republicii Catalonia”.

Parlamentul regional a proclamat independenţa acestei ”republici catalane” în urmă cu o săptămână, în baza unui referendum de autodeterminare ilegal organizat de Guvernul regional pe 1 octombrie.

Nicio ţară nu a recunoscut această ”republică”, iar Guvernul central de la Madrid a plasat Catalonia sub tutelă după ce a destituit Executivul de la Barcelona, a dizolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.

Pe de altă parte, preşedintele catalan destituit de Madrid Carles Puigdemont a dat asigurări vineri, la televiziunea belgiană RTBF, că nu va fugi de justiţie şi şi-a anunţat, potrivit postului, voinţa de a se prezenta în alegerile de la 21 decembrie, relatează AFP.

”Voi merge la justiţie, dar la adevărata justiţie (…). Le-am spus avocaţilor mei să transmită justiţiei belgiene că sunt complet dispus că colaborez”, a declarat, în franceză, preşedintele destituit la Executivului catalan, într-un interviu exclusiv.

Din contră, justiţia spaniolă este ”evident politizată”, a subliniat el, potrivit unui fragment dezvăluit înainte de difuzarea integrală a interviului.

Un jurnalist RTBF a evocat dorinţa lui Puigdemont de a se prezenta în alegerile de la 21 decembrie, adăugând că liderul separatist este pregătit să facă o campanie din străinătate.

Puigdemont consideră că nu există garanţii că va primi ”o sentinţă dreaptă, independentă, care să scape acestei enorme presiuni, acestei enorme influenţe a politicii asupra puterii judiciare în Spania”.

El a fost preşedintele regiunii autonome Catlonia până la proclamarea independenţei, în urmă cu o săptămână, şi se consideră preşedintele noii proclamate ”republici Catalonia”.

Puigdemont şi colegii săi au fugit la Bruxelles pentru ca să alerteze Europa cu privire la ”represiunea” din Catalonia, spune el.

El a subliniat că nu se va întoarce în Spania până nu va primi garanţii cu privire la un proces corect.

Celelalte mandate europene de arestare au fost emise, de către judecătoarea madrilenă Carmen Lamela, care instrumentează acest dosar penal la Adunarea Naţională, pe numele foştilor miniştri Meritxell Serret (Agricultură), Antoni Comín (Sănătate), Lluís Puig (Cultură) şi Clara Ponsatí (Educaţie).

(News.ro)

Citește și...