Aproape 49% dintre catalani sunt în favoarea independenţei, potrivit unui sondaj al Centre d‘Estudis d‘Opinio realizat în octombrie. Reuters relatează că procentul a ajuns la un nivel fără precedent din decembrie 2014 şi până în prezent.
Proporţia catalanilor care se declară în favoarea independenţei provinciei lor a atins în octombrie 48,7%. În iunie, susţinătorii independenţei reprezentau 41,1%.
Ancheta Centre d‘Estudis d‘Opinio, publicată marţi, a fost realizată în perioada 16-29 octombrie, pe un număr de 1.338 de persoane.
(News.ro)