Aproape 4.000 de europeni au murit anul trecut în urma unor omucideri sau din cauza rănilor provocate de atacuri catalogate drept tentative de omor. Cele mai multe victime s-au înregistrat în Italia.
Din cele 4,9 milioane de decese înregistrate în 2014 la nivelul Uniunii Europene, 3.650 (0,07%) au fost provocate de atacuri de tipul celor menționate mai sus.
Majoritatea victimelor (64%) au fost bărbați, arată un raport recent al Eurostat.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia: 379. Pe următoarele locuri s-au aflat Germania (377), România (360), Polonia (338), Franța (322) și Spania (317).
În schimb, cele mai puține au fost înregistrate în Liechtenstein (1), Luxemburg (4), Malta (5), Cipru (9) și Slovenia (21).
În cazul României, cele mai multe victime au fost bărbați: 241, față de 119 femei.
Totuși, datele trebuie ajustate în funcție de structura populației fiecărui stat membru UE, subliniază Biroul European de Statistică. Astfel, cea mai mare rată a deceselor provocate de crime sau tentative de omor s-a găsit în Letonia: 7 la 100.000 de locuitori.
Lituania și Estonia completează topul, cu rate de 3,8 la 100.000 de locuitori, respectiv de 3,2 la 100.000 de locuitori.
În acest clasament, România se află pe locul al patrulea, cu o rată de 1,9 la 100.000 de locuitori.
La polul opus, cele mai mici rate s-au înregistrat în Marea Britanie (0,14 la 100.000 de locuitori), Elveția (0,4 la 100.000 de locuitori), Austria (0,43 la 100.000 de locuitori), Germania (0,46 la 100.000 de locuitori) și Franța (0,49 la 100.000 de locuitori).
Media europeană a fost de 0,7 la 100.000 de locuitori.