AEP: 75 de români au cerut adeverinţele necesare pentru a candida la alegerile locale din Italia

vocea.biz / 24.05.2017
AEP: 75 de români au cerut adeverinţele necesare pentru a candida la alegerile locale din Italia

Autoritatea Electorală Permanentă transmite că un număr de 75 de cetăţeni români rezidenţi în Italia au solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie candidatura la alegerile locale din această ţară.

”Adeverinţa eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă atestă faptul că, potrivit evidenţelor autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fie condamnaţi la pierderea drepturilor electorale”, transmite AEP.

Dintre cei 75 de români care intenţionează să candideze la alegerile locale din Italia, 51 sunt femei şi 24 sunt bărbaţi, scrie News.ro.

”Vârsta medie a cetăţenilor români care intenţionează să intre în cursa electorală pentru ocuparea unui loc de consilier local în Italia este de 39 de ani.

Scrutinul local va avea loc în Italia la data de 11 iunie 2017, în 1.021 de localităţi”, precizează AEP.

Citește și...