Autorităţile germană analizează posibilitatea ca oficiali ai poliţiei să fi ascuns în mod intenţionat ori chiar falsificat documente care indicau faptul că autorul atentatului din Berlin putea să fie arestat pentru trafic de droguri înainte de comiterea atacului, potrivit Mediafax.
Un document oficial din luna noiembrie menţionează faptul că Anis Amri, autorul atacului de la târgul de Crăciun din Berlin, era implicat în traficul de droguri la scară largă, a declarat Geisel, care a adăugat că această informaţie ar fi permis emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia.
Ministrul a explicat că un al doilea document a fost emis la 17 ianuarie, însă aparent antedatat cu 1 noiembrie, în care se menţiona că Anis Amri se ocupa doar cu trafic de droguri pe scară mică, posibil pentru a ascunde neglijenţa anchetatorilor.
Doisprezece persoane şi-au pierdut viaţa după ce Amri, un solicitant de azil respins de naţionalitate tunisiană, a intrat cu un camion într-un grup de oameni care vizitau un târg de Crăciun din Berlin. Teroristul a fost împuşcat mortal, patru zile mai târziu, în cursul unui schimb de focuri cu poliţia, în Italia.
Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.