Departamentul de Justiţie a numit un procuror special pentru investigaţia cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din SUA

vocea.biz / 18.05.2017
Departamentul de Justiţie a numit un procuror special pentru investigaţia cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din SUA

Departamentul de Justiţie l-a numit miercuri noapte pe fostul director al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) Robert Mueller drept procuror special pentru a conduce investigaţia federală cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale, precum şi la posibilele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei, relatează news.ro.

Decizia de numire a unui procuror special în această investigaţie a revenit adjunctului Procurorului-General, Rod Rosenstein, având în vedere că Jeff Sessions s-a recuzat în urmă cu mai multe luni din orice investigaţie cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale, tocmai pentru că a ocupat o poziţie importantă în campania Trump.

Mueller este ”autorizat” ca procuror special ”să aducă în faţa justiţiei infracţiuni federale, care ar putea să decurgă din investigarea faptelor”, potrivit scrisorii de numire semnată de Rosenstein.

De asemenea, numirea acestuia în poziţia de procuror special are ca scop potolirea criticilor dure care au vizat administraţia Trump după demiterea surprinzătoare a directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, chiar atunci când exista o intensificare a anchetei cu privire la legăturile dintre asociaţii campaniei republicane şi Rusia.

Preşedintele Trump a reacţionat după numirea procurorului special, susţinând că acesta va confirma că nu a existat ”nicio înţelegere secretă” între campania sa şi Rusia.

”Aşa cum a spus în repetate rânduri, o investigaţie exhaustivă va confirma ceea ce ştim deja – că nu a existat nicio înţelegere secretă între campania mea şi orice entitate strină. Abia aşteptat concluzionarea cât mai rapidă a acestei probleme. Nu mă voi opri niciodată din a mă lupta pentru oameni şi pentru problemele care contează cel mai mult pentru viitorul ţării noastre”, se arată într-un comunicat transmis de Casa Albă.

Mueller a anunţat că acceptă responsabilitatea şi îşi va duce la capăt obligaţie în măsura abilităţilor sale.

DOJ a păstrat secretă numirea unui procuror special în ancheta cu privire la implicarea Rusiei, iar reprezentanţii Casei Albe au primit un avertisment în acest sens cu doar o oră înainte de publicarea informaţiei în Statele Unite.

Cu scurt timp înainte de publicarea scrisorii de numire, un oficial al departamentului pentru Justiţie a luat legătura cu preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, pentru a-l informa cu privire la numirea unui procuror special în investigaţia cu privire la Rusia.

De asemenea, reacţii au existat şi din partea senatorilor care fac parte din Comisia de Informaţii.

”Cred că este o acţiune corectă şi cred că ei au crezut că este o acţiune corectă, pentru că orice altă alternativă ar fi implicat să ducă o bătălie care nu merita să fie dusă. Există suspiciune reciprocă de ambele părţi, dar această numire elimină această suspiciune şi avem o persoană cu o reputaţie care nu putea să fie mai bună”, a declarat senatoarea democrată Feinstein.

Însă, Casa Albă s-a opus până în acest moment numirii unui procuror special pentru investigaţia cu privire la implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, precum şi la posibilele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei.

Noi apeluri pentru numirea unui procuror special au apărut după ce jurnaliştii The Washington Post au publicat extrase dintr-un raport redactat în luna februarie de Comey, în care directorul demis al FBI susţine că a fost rugat personal şi direct de către Donald Trump să renunţe la investigaţia care-l viza pe Michael Flynn.

Inclusiv congresmenii republicani au susţinut ideea numirii unui procuror special în investigaţai cu privire la Rusia.

Preşedintele Trump se întâlnea cu candidaţii pentru poziţia de director al FBI, atunci când Casa Albă a primit primele informaţii despre numirea unui procuror special de către departamentul de Justiţie.

”Am fost informaţi, nu întrebaţi”, a declarat un oficial prezidenţial, care a descris nesiguranţă care pluteşte prin aripa vestică a Casei Albe.

Sean Spicer a respins cel mai recent luni ideea numirii unui procuror special în investigaţia cu privire la implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale, pentru a înclina balanţa electorală spre Donald Trump.

”Sincer, nu există nicio nevoie pentru un procuror special. Am mai discutat asta înainte. Avem două comisii ale senatorilor care investighează această problemă, iar o proprie investigaţie este condusă şi de către FBI”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.

Pe lângă faptul că l-a rugat pe Comey să renunţe la investigaţia care-l priveşte pe Michael Flynn, preşedintele Trump a declarat săptămâna trecută că s-a gândit la ”chestia rusă cu Trump şi Rusia” atunci când a luat decizia de a-l concedia pe acesta de la conducerea FBI.

De asemenea, preşedintele american a catalogat investogaţia drept o ”farsă” şi o ”şaradă finanţată de contribuabili”.

Însă, numirea procurorului special ar putea să fie un semn din partea lui Rosenstein.

Robert Mueller a fost adeseori lăudat pentru independenţa sa, acesta refuzând să se supună solicitărilor venite din partea oficialilor prezidenţiali în timpul administraţiei Bush.

De asemenea, atunci când consilierii prezidenţiali ai lui Bush au încercat să-l convingă pe Procurorul General, John Ashcroft, să reautorizeze un program de spionaj domestic catalogat drept ilegal de către Departamentul de Justiţie, Mueller şi Comey s-au grăbit la spital pentru a-i împiedica pe oficialii prezidenţiali să profite de starea de sănătate a lui Ashcroft.

James Comey a ajuns primul la spital, iar Mueller le-a ordonat agenţilor de securitate să-i opreasă pe oficialii prezidenţiali din a rămâne singuri cu Ashcroft.

Mueller a ameninţat că va demisiona alături de Comey în faţa eforturilor repetate ale administraţiei de a reautoriza programul de spionaj domestic în Statele Unite.

Tags:
Citește și...