Preşedintele Trump i-a propus lui Comey să-i condamne la închisoare pe jurnaliştii care publică informaţii scurse presei în SUA

vocea.biz / 17.05.2017
Preşedintele Trump i-a propus lui Comey să-i condamne la închisoare pe jurnaliştii care publică informaţii scurse presei în SUA

Preşedintele Trump i-a catalogat adeseori pe reporteri drept lipsiţi de onestitate, susţinând că ”presa este inamica poporului american” şi s-a gândit la introducerea unei legislaţii pentru a uşura chemarea în justiţie a jurnaliştilor. Dar miliardarul republican a mers chiar mai departe în privat, spunându-i fostului director FBI că ar trebui să considere condamnarea la închisoare a jurnaliştilor care publică informaţii scurse presei în Statele Unite, transmite CNN citat de news.ro.

Liderul american a formulat această cerere controversată cu doar câteva minute înainte de a-i cere lui Comey să renunţe la investigaţia federală care-l viza pe consilierul pentru securitate internă de la Casa Albă, Michael Flynn.

James Comey a scris un raport după întâlnirea din februarie, în care a menţionat în detaliu cum Donald Trump i-a cerut să renunţe la investigaţia care-l viza pe Flynn, dar doar după ce au părăsit camera Sessions şi Pence.

Reprezentanţii Casei Albe nu au avut nicio reacţie faţă de propunerea preşedintelui de a-i trimite în spatele gratiilor pe jurnaliştii americani care publică informaţii clasificate scurse presei de către avertizori de integritate din SUA.

În Casa Albă există un adevărat război între consilierii conservatori şi cei orientanţi spre business, iar de multe ori sunt scurse informaţii presei din SUA.

Donald Trump a criticat adesea instituţiile de presă americane şi i-a acuzat pe reporteri că sunt lipsiţi de onestitate şi corupţi. De asemenea, preşedintele a sugerat o schimbare a legii calomniei pentru a uşura aducerea în faţa justiţiei a organizaţiilor de presă din Statele Unite.

Preşedintele a atras atenţia în repetate rânduri asupra ilegalităţii scurgerii de informaţii clasificate, sugerând că avertizorii de intergritate ar trebuie să fie pedepsiţi.

Însă, propunerea făcută de preşedinte lui James Comey reprezintă cea mai directă încercare de a influenţare a măsurilor punitive luate împotriva reprezentanţilor mass-media din Statele Unite.

(news.ro)

Citește și...