Papa Francisc va vizita astăzi Fatima, un oraş din Portugalia, unde în urmă cu 100 de ani a avut loc o minune: Fecioara Maria s-a arătat în faţa a doi păstori, Jacinta şi Francisco Martom care au avut apoi, ca urmare a vizitei, o serie de viziuni şi profeţii, pe care verişoara lor Lucia le-a notat pe o foaie şi le-a ţinut secrete, potrivit BBC notează Mediafax.
În urmă cu 100 de ani, trei copii, Jacinta şi Francisco Martom, alături de verişoara lor Lucia, erau la păscut cu oile. Primii doi au început să aibă viziuni cu Fecioara Maria, pe care Lucia a început să le noteze pe o foaie.
Jacinta şi Francisco vor fi canonizaţi sâmbătă. Ei au murit în 1918 – 1919 din cauza pandemiei europene de gripă.
Aşa-numitele secrete din Fatima au fost scrise de al treilea copil – verişoarara celor doi, Lucia dos Santos, care a murit în 2005, la veritabila vârstă de 97 de ani. Procesul de beatificare pentru ea a început în 2008.
Biserica romano-catolică acordă o mare valoare viziunilor lor, deoarece se crede că Fecioara Maria le-a dezvăluit adevăruri pentru a ajuta omenirea. Potrivit bisericii, se spune că prima viziune a venit pe 13 mai 1917.
Potrivit interpretării catolice oficiale, cele trei secrete implică descrierea iadului, Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial şi încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea.
Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la apariţia primei viziuni, Portugalia va fi loc sacru în acest weekend, unde peste un milion de pelerini sunt aşteptaţi să vină.
Printre cei prezenţi la eveniment se va număra şi Suveranul Pontif.
Portugalia a sporit securitatea şi a reintrodus controalele la frontiere, suspendând pactul privind frontierele deschise Schengen.