Kremlinul şi-a exprimat miercuri speranţa că demiterea directorului FBI, James Comey, nu va afecta relaţiile Moscovei cu Washingtonul şi a dat asigurări că decizia nu are nicio legătură cu Rusia, relatează Reuters potrivit news.ro.
„Este o afacere internă a Statelor Unite, este o decizie suverană a preşedintelui SUA, care nu are şi nici nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu Federaţia Rusă”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat în timpul nopţii scrisoarea de demitere a directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey. Demiterea acestuia a şocat Washingtonul, iar democraţii au acuzat că eliminarea lui Comey are legătură cu investigaţia condusă de FBI cu privire la legăturile dintre campania Trump şi Rusia.
„Comey a pierdut încrederea a aproape tuturor celor de la Washington, atât republicani, cât şi democraţi. Când se liniştesc lucrurile, îmi vor mulţumi”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter, la o zi după ce l-a demis pe înaltul oficial.
El a dat asigurări că va numi un înlocuitor „care va face o treabă mult mai bună, readucând spiritul şi prestigiul FBI”.
El nu a menţionat niciun posibil efect pe care l-ar putea avea demiterea asupra anchetei privind contactele dintre membrii echipei sale de campanie şi Rusia, scrie Associated Press.