Un bărbat din Provincia Guizhou din China a dat dovadă de o determinare incredibilă. Timp de 36 de ani, acesta a săpat într-un munte pentru a oferi localnicilor din satul lui o sursă de apă.
În 1959, micul sat Caowangba a fost puternic afectat de secetă. Aproape toate sursele de apă au dispărut, iar culturile de orez au fost și ele distruse, făcând viața oamenilor extrem de dificilă.
Soluția a venit, surprinzător, din partea unui localnic în vârstă de 23 de ani, la vremea respectivă. Huang Dafa a decis să sape un canal lung de 10 kilometri care să furnizeze apă comunității.
Pentru că lucrările au trebuit să traverseze un munte, lui i s-au alăturat și alți bărbați din sat. Condițiile extrem de grele i-au făcut, însă, să abandoneze după un deceniu.
Totuși, Dafa nu a renunțat. Mai mult, el a plecat să studieze Ingineria, apoi a revenit în satul natal cu un plan mai fezabil.
La începutul anilor 1990, bărbatul a reușit să-i convingă din nou pe localnici să i se alăture. Așa se face că, în final, în 1995, noul canal a fost gata, iar apa a început să curgă către Caowangba.
După 36 de ani, Huang Dafa reușea astfel să alimenteze cu apă o comunitate de 1.200 de persoane.
Acum, chinezul are 82 de ani și este considerat un adevărat erou.