Jean-Claude Juncker, critici aspre la adresa premierului britanic Theresa May: Se află “în altă galaxie”

Adriana Stanca / 01.05.2017
Jean-Claude Juncker, critici aspre la adresa premierului britanic Theresa May: Se află “în altă galaxie”

Premierul britanic Theresa May a fost aspru criticată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în urma declarațiilor pe care aceasta le-a făcut cu privire la negocierea acordului de Brexit.

Potrivit The Telegraph, Jean-Claude Juncker și cancelarul german Angela Merkel au purtat recent o discuție telefonică în care preşedintele Comisiei Europene a afirmat că premierul britanic se află „în altă galaxie”.

De asemenea, Merkel a atras atenția că Theresa May își face iluziiîn ceea ce privește mecanismul negocierilor pentru Brexit.

Criticile vin în contextul în care premierul britanic a declarat duminică, 30 aprilie, că vrea negocieri simultane pentru termenii privind Brexit şi un nou acord comercial între UE şi Marea Britanie.

Totuși, liderii europeni au adopatat în mod unanim principiile directoare pentru negocieri, care arată că nu vor exista discuţii despre viitoarea relaţie înainte de înregistrarea unui „progres suficient” pe o serie de probleme cheie, precum soarta cetăţenilor europeni, nota de plată şi graniţa dintre cele două Irlande, conform News.ro.

Citește și...